Ministrul Educației, după sărbătorirea Hramului Chișinăului: Îndemn autoritățile locale să nu practice duble standarde. Nu doresc să avem focare de infecție în instituțiile de învățământ

  • 15 Octombrie 2020 16:32
Ministrul Educației, după sărbătorirea Hramului Chișinăului: Îndemn autoritățile locale să nu practice duble standarde. Nu doresc să avem focare de infecție în instituțiile de învățământ

Ministrul Educației, Igor Șarov, a venit cu o reacție după ce Hramul Chișinăului a fost marcat prin participarea multor persoane, foarte mulți neavând mască de protecție și nerespectând distanța socială, în condițiile pandemiei COVID-19.

Astfel, el a subliniat că, în această perioadă de criză determinată de pandemia virusului COVID-19, se simte obligat să iau atitudine ori de câte ori consider oportun, pentru a proteja elevii și cadrele didactice. Potrivit lui Igor Șarov, cu toții simțim nevoia unei socializări ca înainte de pandemie, iar acest lucru se vede la fiecare ocazie, recenta fiind sărbătorirea Hramului orașului Chișinău.

„E uman să ne dorim să fim împreună. Guvernul Republicii Moldova a dat exemplu de organizare a evenimentelor naționale de la sfârșitul lunii august în condițiile pandemiei COVID-19, într-un format restrâns și limitat. Vreau însă să insist asupra obligației fiecăruia de a se proteja și de a-i proteja pe cei din jur. În contextul pandemiei, vreau să reamintesc importanța părinților în viața școlii: părinți infectați înseamnă o mare probabilitate de a avea copii infectați, iar asta duce la instituții de învățământ închise sau luarea deciziei neplăcute de a purta masca pe tot parcursul zilei la școală, ceea ce produce, evident, un disconfort. De altfel, mulți părinți își manifestă nemulțumirea către minister față de obligativitatea purtării măștii pe durata orelor în municipiul Chișinău. Lor le transmit că aceasta este decizia strict a autorităților locale, care nu a fost consultată cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Îndemn autoritățile locale să nu practice duble standarde: pe de-o parte să ia măsuri drastice în școli (care pot fi înțelese și care trebuie respectate), iar pe de alta, să organizeze evenimente cultural-distractive, care sunt foarte greu de monitorizat din punctul de vedere al prevenției. E datoria mea să protejez și cadrele didactice, motiv pentru care nu doresc ca din cauza unor evenimente publice incomplet sau insuficient pregătite și organizate, să avem focare de infecție în instituțiile de învățământ”, a declarat ministrul Educației. 

Menționăm că R.Moldova a înregistrat ieri, 14 octombrie, un număr record de infectări cu COVD-19. 

 
 
 
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-5,76
Fum
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău