Ministrul de externe al Austriei, Sebastian Kurz, va efectua o vizită la Chișinău

  • 02 Februarie 2017 17:16
Ministrul de externe al Austriei, Sebastian Kurz, va efectua o vizită la Chișinău

Președintele în exercițiu al OSCE, ministrul de externe al Austriei, Sebastian Kurz va efectua o vizită în Republica Moldova vineri și sâmbătă, 3 și 4 februarie.

La Chișinău, șeful diplomației austriece va avea întrevederi cu premierul Pavel Filip, ministrul afacerilor externe și integrării europene Andrei Galbur și viceprim-ministrul pentru reintegrare Gheorghe Bălan.

Oficialul austriac va participa la ceremonia de deschidere oficială a Ambasadei Austriei în Republica Moldova. El va fi primit, de asemenea, de către Președintele Republicii Moldova Igor Dodon.

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe, în cadrul întrevederilor vor fi abordate chestiuni legate de promovarea procesului de reglementare a conflictului transnistrean, precum și unele aspecte de pe agenda relațiilor bilaterale moldo-austriece.

Sebastian Kurz și Andrei Galbur vor ține vineri seara cu începere de la ora 18.10 un briefing de presă în Sala Delegațiilor Oficiale a Aeroportului Internațional Chișinău.

Sâmbătă, în  data de 4 februarie, Președintele în exercițiu al OSCE va efectua o deplasare la Tiraspol.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:72 %
Vint:3,09 m/s
Mon
16
Tue
18
Wed
18
Thu
19
Fri
21
Arhivă Radio Chișinău