Ministrul britanic Ben Wallace al apărării și-a depus demisia

  • 31 August 2023 12:48
Ministrul britanic Ben Wallace al apărării și-a depus demisia

Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a demisionat oficial, printr-o scrisoare adresată premierului Rishi Sunak, informează joi AFP și Reuters, după anunțul făcut de cancelaria prim-ministrului.

Guvernul de la Londra l-a desemnat deja ca succesor al lui Wallace pe Grant Shapps, fost ministru al energiei, citează Agerpres.

Wallace, care a jucat un rol important în susținerea Ucrainei în fața invaziei ruse, și-a oferit în continuare sprijinul pentru guvern, dar l-a avertizat pe Sunak să nu considere apărarea o „cheltuială discreționară” și să nu reducă bugetul alocat acestui sector.

El anunțase de luna trecută că intenționează să își depună demisia și că nu va mai candida pentru un loc în parlament la următoarele alegeri.

În vârstă de 53 de ani, Wallace a făcut parte din guvernul Regatului Unit timp de opt ani, dintre care patru la Ministerul Apărării.

În scrisoarea către prim-ministru, el a reamintit că a fost ales deputat în 2005 și „după atâția ani este timpul să mă dedic aspectelor vieții pe care le-am neglijat și să explorez noi oportunități”. De asemenea, el a susținut că „Ministerul Apărării este pe cale să ajungă din nou de clasă mondială, cu oameni de clasă mondială” și a adăugat: „Știu că sunteți de acord cu mine că nu trebuie să revenim la vremurile în care apărarea era considerată de guvern o cheltuială discreționară, iar economiile se făceau prin tăieri”.

Considerat un susținător puternic al creșterii cheltuielilor pentru apărare, Wallace sperase că ar putea să devină succesorul lui Jens Stoltenberg ca secretar general al NATO, dar mandatul acestuia a fost prelungit cu un an.

Sunak a elogiat activitatea ministrului demisionar, menționând în răspunsul către acesta: „V-ați servit țara în trei din cele mai solicitante posturi din guvern: ministrul al apărării, ministru pentru securitate și ministru pentru Irlanda de Nord. Vă înțeleg foarte bine dorința de a vă retrage după opt ani de îndeplinire a îndatoririlor ministeriale”. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-1,71
Cer acoperit de nori
Umiditate:50 %
Vint:4,63 m/s
Fri
-3
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-1
Tue
-0

Ultimele știri

Comisia Europeană îi răspunde lui Trump: Volodimir Zelenski este un președinte „ales legitim” prin alegeri „libere și corecte”, iar Ucraina este „o democrație”

Comisia Europeană îi răspunde lui Trump: Volodimir Zelenski este un președinte „ales legitim” prin alegeri „libere și corecte”, iar Ucraina este „o democrație”

Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, a discutat cu reprezentanții CEC despre alegerile din 2025 de pe ambele maluri ale Prutului

Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, a discutat cu reprezentanții CEC despre alegerile din 2025 de pe ambele maluri ale Prutului

Ora de Vârf | Ion Tăbârță: „Planul de creștere economică, în valoare de 1,9 miliarde de euro, este cel mai mare pachet de sprijin obținut de Republica Moldova de la independență încoace” (Audio)

Ora de Vârf | Ion Tăbârță: „Planul de creștere economică, în valoare de 1,9 miliarde de euro, este cel mai mare pachet de sprijin obținut de Republica Moldova de la independență încoace” (Audio)

Ofițerii CNA au descins la Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”: Directorul, contabilul și alți doi angajați au fost reținuți

Ofițerii CNA au descins la Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”: Directorul, contabilul și alți doi angajați au fost reținuți

Deputații au votat în prima lectură legea care prevede lichidarea procuraturilor specializate și crearea PACCO

Deputații au votat în prima lectură legea care prevede lichidarea procuraturilor specializate și crearea PACCO

Incendiu la Moscova: Institutul Lebedev, cuprins de flăcări uriașe, în timp ce înăuntru s-au auzit explozii

Incendiu la Moscova: Institutul Lebedev, cuprins de flăcări uriașe, în timp ce înăuntru s-au auzit explozii

Noi focare de pestă porcină africană și gripă aviară, depistate în Republica Moldova

Noi focare de pestă porcină africană și gripă aviară, depistate în Republica Moldova

Deputații dezbat în Parlament proiectul privind comasarea procuraturilor specializate. Igor Chiriac: „Trebuie să creăm o instituție capabilă să acționeze ca o instituție puternică, pe toate domeniile”

Comisia Europeană salută acordul politic privind Mecanismul de reformă și creștere pentru Republica MoIdova în valoare de 1.9 miliarde de euro

Comisia Europeană salută acordul politic privind Mecanismul de reformă și creștere pentru Republica MoIdova în valoare de 1.9 miliarde de euro

Deputat: Proiectul privind comasarea procuraturilor specializate a fost expediat structurilor europene și FMI pentru consultări

Deputat: Proiectul privind comasarea procuraturilor specializate a fost expediat structurilor europene și FMI pentru consultări

Arhivă Radio Chișinău