Ministrul Apărării al R.Moldova a discutat cu omologul său italian și cel turc probleme de cooperare militară

  • 18 Octombrie 2016 22:31
Ministrul Apărării al R.Moldova a discutat cu omologul său italian și cel turc probleme de cooperare militară

Ministrul Apărării al Republicii Moldova, Anatol Șalaru, și omologul său italian, Roberta Pinotti, au purtat astăzi discuții referitoare la cooperarea bilaterală pe segmentul militar.

Întrevederea a avut loc în marja Reuniunii Miniștrilor Apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), care se desfășoară în perioada 17-19 octombrie curent la Roma, în Italia, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării.

Anatol Șalaru a mulțumit Guvernului italian pentru sprijinul logistic acordat contingentului Armatei Naționale în operațiunea KFOR din Kosovo și s-a pronunțat pentru amplificarea raporturilor bilaterale dintre Republica Moldova și Italia pe dimensiunea de apărare, precum și pentru identificarea unor noi domenii de colaborare, importante pentru ambele instituții ale apărării.

Tot astăzi, Anatol Șalaru s-a întâlnit cu ministrul Apărării al Turciei, Fikri Ișik, cu care a discutat despre importanța dezvoltării și aprofundării cooperării bilaterale pe domeniul militar. Ministrul Apărării și-a exprimat recunoștința pentru oportunitățile de perfecționare profesională a militarilor Armatei Naționale în instituțiile de profil din Turcia, în special în Centrul Regional de pregătire a Parteneriatului pentru Pace din Ankara.

Republica Moldova are la Reuniunea Miniștrilor Apărării din Europa de Sud-Est (SEDM) statut de observator.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
1,07
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:5,14 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Arhivă Radio Chișinău