Miniștrii UE se întâlnesc în videoconferință pentru a discuta despre criza migranților de la granița dintre Belarus și Lituania

  • 18 August 2021 15:54
Miniștrii UE se întâlnesc în videoconferință pentru a discuta despre criza migranților de la granița dintre Belarus și Lituania

Miniștrii Uniunii Europene se vor întâlni miercuri, în videoconferință, pentru a discuta despre valul de migranți trimiși peste graniță de Belarus, scrie Rador.

Lituania, care se învecinează cu Belarus, a declarat că în acest an au intrat pe teritoriul său 4.000 de migranți ilegali. Lituania a acuzat Minskul că încurajează migranții ilegali să călătorească spre Belarus și să forțeze frontiera, dar Minskul neagă acest lucru.

UE a impus sancțiuni împotriva Belarusului după un incident petrecut pe 23 mai, când un avion de pasageri care efectua ruta Atena-Vilnius a fost interceptat de autoritățile belaruse și forțat să aterizeze pe aeroportul din Minsk. După aterizare, autoritățile belaruse au percheziționat aeronava și au arestat un cunmoscut jurnalist al opoziției belaruse, Roman Protasevici, care se afla împreună cu iubita sa la bordul avionului.

Lituania a început construirea unui gard de fier la granița cu Belarus și, cu toate că a scăzut numărul migranților ilegali care intră pe teritoriul lituanian, Vilniusul trebuie să proceseze mii de migranți care deja au trecut granița. Mulți dintre migranții ilegali sunt ținuți în centre de detenție, în baza unei legi controversate, care permite Lituaniei să aresteze migranți și să îi deporteze în țările de origine.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie moderată
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău