Miniștrii de externe ai OSCE, favorabili aducerii Rusiei în fața justiției pentru crime de război în Ucraina
-
01 Decembrie 2022 15:49
Miniștrii de externe ai OSCE au sprijinit joi, la reuniunea ministerială care se desfășoară până vineri la Lodz (în Polonia) ideea de a aduce Rusia în fața justiției pentru crimele de război comise în Ucraina de la invadarea acestei țări, la 24 februarie, transmite EFE.
"Planul rus era să se întoarcă la război, și au făcut-o. Când războiul lor fulger nu a funcționat, agresiunea a devenit brutală și inumană, ducând în mod tragic și inevitabil la crime de război. Este obligația noastră morală și legală să-i tragem la răspundere pe cei care au comis (astfel de crime) și pe cei care au dat ordinul", a declarat ministrul de externe polonez, Zbigniew Rau, scrie Agerpres.
Președintele țării gazde, Andrzej Duda, a intervenit în sesiunea de deschidere și a declarat că membrii OSCE trebuie să rămână uniți, alături de Ucraina, în lupta sa împotriva Rusiei.
În opinia lui Duda, orice concesie făcută Rusiei va presupune o amenințare pentru ordinea în Europa.
"Toate negocierile de pace trebuie să se facă cu acordul voluntar al Ucrainei. Doar ucrainenii pot decide cu privire la viitorul țării lor. (...) Nu există nicio îndoială că orice acord cu privire la câștigurile teritoriale ale Rusiei va fi o bombă amplasată sub sistemul de securitate al Europei care mai devreme sau mai târziu va exploda", a afirmat el.
Înainte de începerea reuniunii, înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă, Josep Borrell, a declarat că participă la întâlnire cu scopul de a promova crearea unui tribunal special pentru a judeca crimele de război în Ucraina. Borrell a condamnat "încălcarea legii și a principiilor UE" pe care o reprezintă invazia rusă în Ucraina.
Pentru a crea "o nouă ordine de securitate în Europa", Borrell a declarat că va pune "mai întâi pe masa UE" și apoi a altor țări "propunerea de a sprijini procuratura ucraineană" ca să strângă probe ale crimelor de război comise de Rusia și să creeze un tribunal special care să se ocupe de aceste crime.
"Rusia transformă iarna într-o armă", a afirmat Borrell, "cu distrugerea infrastructurilor civile în Ucraina" și "trebuie să plătească pentru reconstrucție". "Aceasta va presupune o cantitate uriașă de bani și resurse", a recunoscut șeful diplomației europene.
Întrebat dacă absența de la summitul OSCE a ministrului de externe rus Serghei Lavrov poate limita capacitatea de decizie la reuniunea din Polonia, Borrell a declarat că "toate țările sunt reprezentate", deși în cazul Rusiei este vorba despre ambasadorul rus pe lângă OSCE, și nu de șeful diplomației de la Moscova.
"Este o prerogativă a țărilor organizatoare (ale summiturilor OSCE) să acorde sau să refuze vize pentru fiecare reprezentant străin", a subliniat Borrell, referindu-se la decizia autorităților poloneze de a-i refuza viza lui Lavrov.
Kremlinul a reacționat joi și a condamnat apelurile Uniunii Europene de a crea un tribunal pentru crime de război, apreciind că un astfel de organism ar fi ilegitim și inacceptabil pentru Moscova, transmite Reuters.
"Cât despre tentativele de a stabili un fel de tribunal: nu vor avea niciun fel de legitimitate, nu vor fi acceptate de noi și le vom condamna", a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o convorbire prin telefon cu reporterii.
Miercuri, însăși președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că UE va încerca să înființeze un tribunal specializat, susținut de ONU, care să ancheteze și să judece posibile crime de război comise de forțele ruse în Ucraina.