Miniștrii apărării din NATO se vor reuni astăzi, 16 februarie la sediul alianței din Bruxelles
-
16 Februarie 2022 08:43
Miniștrii apărării din NATO se vor reuni astăzi la sediul alianței din Bruxelles pentru a discuta despre modalități de răspuns la acumularea de trupe ruse la frontiera ucraineană, transmite BBC.
Oficiali occidentali susțin în continuare că în orice moment s-ar putea declanșa un atac la adresa Ucrainei. Totuși, o parte dintre aliații NATO își exprimă speranța că există șansa ca diplomația să aibă succes.
Miniștrii de apărare din cadrul NATO vor discuta astăzi despre planuri privind desfășurarea de trupe suplimentare în centrul și estul Europei cu scopul de descurajare și pentru a consolida apărarea alianței. Viteza de punere în aplicare a acestui plan va depinde de următoarea mișcare a Rusiei.