Ministra Sănătății, despre locurile disponibile în secțiile de pediatrie din spitale
-
30 Ianuarie 2022 12:00
Peste 500 de locuri în secțiile de pediatrie erau disponibile în această dimineață în spitalele din Republica Moldova. Potrivit ministrei sănătății, Ala Nemerenco, Institutul Mamei și Copilului și filiala ”Emilian Coțaga” dispun de 76 de paturi pentru copii, dintre care 10 la terapie intensivă, inclusiv 3 pentru prematuri. Spitaluul Clinic Republican din Bălți dispune de 115 paturi, plus 5 la terapie intensivă. Spitalul Clinic Municipal ”V.Ignatenco” și cel de ”Boli Contagioase Copii” – câte 100 de paturi.
Locuri în secțiile pediatrie au fost activate și în spitalele raionale din Edineț, Soroca, Hincesti, Caușeni, Comrat și Ciadîr-Lunga.
”De luni se va include și SR Florești. Fiecare spital raional are de la 15 la 20 paturi pediatrice activate, jumătate din ele au posibilitatea de extindere de pînă la 30 paturi. Pe parcursul zilei de astăzi serviciul de asistență medicală urgentă prespitalicească (ambulanța) pe tot teritoriul țării nu a întâlnit niciun refuz sau problemă la spitalizarea copiilor cu COVID-19”, se menționează în mesajul Ministrei Sănătății.