Ministra Sănătății: Cum să punem tomografe de un milion de euro într-o secție în care aleargă gândacii?

  • 16 Decembrie 2022 09:07
Ministra Sănătății: Cum să punem tomografe de un milion de euro într-o secție în care aleargă gândacii?

Trecerea spitalelor raionale în gestiunea Ministerului Sănătății va permite statului să investească masiv în modernizarea și dotarea cu echipamente moderne. Asigurările vin din partea ministrului Sănătății. Potrivit Alei Nemerenco, în prezent, spitalele a căror fondator este Ministerul Sănătății beneficiază de investiții în infrastructură, lucru care nu se întâmplă în spitalele raionale, notează IPN.

Proiectul de modificare a Legii ocrotirii sănătății, votat în prima lectură în Parlament, prevede transmiterea în proprietatea statului cu titlu gratuit a bunurilor și terenurilor spitalelor raionale. Ministrul Sănătății spune că reforma va contribui la modernizarea spitalelor raionale, prin investiții masive în reparații și echipamente moderne.

„În 2014-2015 cea mai mare investiție făcută de toate consiliile raionale la un loc pentru toate spitalele raionale era de 85 de milioane de lei. Din 2014 suma investițiilor tot a scăzut. Consiliile raionale investesc în spitalele raionale 0,1%, 0,2% pe an din bugetul spitalului. În lege este scris că consiliul raional, având rolul de fondator, este obligat să investească. Ministerul Sănătății poate investi prin donații, dar nu putem investi financiar. Noi investim doar în spitalele în care avem rolul de fondator. De exemplu, în acest an având negocieri cu Ministerul Finanțelor am obținut pentru prima dată un buget pentru spitalele în care noi avem rol de fondator de două ori mai mare decât cel mai mare buget pe care l-a avut Ministerul Sănătății în acest scop”, a spus Ala Nemerenco în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV.

Ala Nemerenco spune că, în prezent, donațiile de echipamente sau achizițiile de echipamente efectuate de Ministerul Sănătății nu se regăsesc și în spitalele raionale pentru că în teritoriu nu există infrastructura necesară.

„În spital, dacă ai reparat spitalul și nu ai echipament performat și personal medical instruit, nu poți realiza un serviciu medical de calitate. Toate sunt interconectate. Noi acum masiv instalăm echipamente. Obținem generatoare, dar cum să le transmitem dacă tot sistemul electric e la nivelul anilor 60 și generatorul nou-nouț donat de Guvernul Franței nu poți să-l conectezi la ceea ce este în spitale. Noi aducem tomografe noi cu un cost de 500 de mii de euro până la un milion, cum să punem aceste tomografe într-o secție în care aleargă taracanii și șoarecii? Dacă ne dorim să instruim medicii, să avem spitale moderne, oamenii să-și găsească acolo toate serviciile medicale conform necesităților nu trebuie să umblăm cu statul împărțit în două. APL nu reprezintă tot statul?  Sau parlamentarii își iau spitalele lor?”, s-a întrebat ministrul Sănătății.

Ieri, 15 decembrie, cu votul a 52 de deputați PAS a fost votat în prima lectură proiectul care prevede trecerea spitalelor raionale din subordinea consiliilor raionale în gestiunea Ministerului Sănătății. Potrivit autorilor proiectului, măsura va duce la creșterea calității serviciilor pentru pacienți, prin majorarea investițiilor și prin eficientizarea managementului spitalicesc.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-3,93
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău