Ministra Educației a discutat cu șeful Misiunii OSCE din R.Moldova problema școlilor românești din Transnistria

  • 30 Martie 2019 11:10
Ministra Educației a discutat cu șeful Misiunii OSCE din R.Moldova problema școlilor românești din Transnistria

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a discutat în cadrul unei întrevederi cu șeful Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch, mai multe subiecte ce țin de colaborarea în domeniul educației, printre care – comemorarea victimelor Holocaustului, cooperarea în sfera relațiilor interetnice, precum și aspecte ce țin de funcționarea școlilor cu instruire în limba română din regiunea transnistreană.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, în debutul discuțiilor, ministrul Monica Babuc a apreciat susținerea din partea OSCE a mai multor proiecte educaționale.

În ceea ce privește studierea Holocaustului în instituțiile de învățământ din Republica Moldova, ministrul a subliniat că,  în curricula școlară la disciplina „Istoria românilor și universală” există mai multe unități de învățarela această temă, iar recent, prin ordinul ministrului a fost aprobat Curriculumul la disciplina opțională „Holocaust: istorie și lecții de viață”.

De asemenea, sunt desfășurate periodic formări și seminare pentru profesorii de istorie cu referire la metodologia educației Holocaust; sunt organizate activități extrașcolare și extracurriculare cu tematica respectivă. Totodată, la propunerea MECC, a fost înființat Muzeul de istorie a evreilor din Republica Moldova, iar Cimitirul Evreiesc din Chișinău a fost transformat în filială a acestuia.

La rândul său, Claus Neukirch a apreciat colaborare dintre OSCE și MECC, salutând implicarea activă a MECC în domeniul educației și comemorării Holocaustului, în cel al relațiilor interetnice, precum și în asigurarea bunei funcționări a școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
28,29
Cer senin
Umiditate:28 %
Vint:4,12 m/s
Wed
16
Thu
8
Fri
8
Sat
9
Sun
5
Arhivă Radio Chișinău