Ministerul Sănătății: Peste 1.000.000 de persoane s-au vaccinat cu schema completă împotriva COVID-19

  • 18 Ianuarie 2022 19:10
Ministerul Sănătății: Peste 1.000.000 de persoane s-au vaccinat cu schema completă împotriva COVID-19

În Republica Moldova 1.001.014 persoane s-au vaccinat cu schema completă. Cea mai înaltă rată cu schema primară de vaccinare se înregistrează în grupul de vârstă 70-79 de ani. Acoperirea națională cu schema completă în populația generală constituie peste 29% sau 47% din populația cu reședință obișnuită, raportată de Biroul Național de Statistică.

Potrivit Ministerului Sănătății, procesul de vaccinare este în plină desfășurare în cadrul Centrelor de vaccinare din țară. Totodată, sunt organizate echipe mobile care se deplasează la domiciliul persoanelor vârstnice care nu au posibilitatea să meargă de sine stătător la un centru de vaccinare.

Campania de vaccinare a demarat la 2 martie 2021, iar până în prezent au fost administrate 1.855.176 doze de vaccin împotriva COVID-19, în schema primară și booster.

Menționăm că, la moment sunt disponibile vaccinurile Comirnaty/Pfizer-BioNTech, Spikevax/Moderna, Vaxzevria/AstraZeneca, Sinopharm și CoronaVac/Sinovac.

Potrivit autorităților, vaccinarea împotriva COVID-19 este gratuită și recomandată de toate instituțiile de sănătate la nivel național și internațional, fiind o metodă eficientă pentru a opri pandemia.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
7,18
Cer fragmentat
Umiditate:91 %
Vint:4,12 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
11
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău