Ministerul Sănătății, despre prețul măștilor de protecție în farmacii
-
27 Decembrie 2021 08:40
Pe perioada declarării urgenței de sănătate publică de interes național măștile de protecție se comercializează la prețuri de achiziție sau prețuri de livrare cu aplicarea adaosului comercial ce nu depășește 20%. Precizarea este făcută de Ministerul Sănătății într-un răspuns pentru IPN, în contextul diferenței majore a prețului unei măști de protecție de unică folosință în diferite farmacii din țară. Prețurile pot ajunge de la 8 lei/bucata, la 12 lei/10 bucăți.
Potrivit Ministerului Sănătății, în Republica Moldova, prețurile la dispozitive medicale și echipamente de protecție nu sunt reglementate și nu se înregistrează ca în cazul medicamentelor, iar în anul 2020, printr-o hotărâre de Guvern, măștile medicinale au fost incluse în lista produselor social importante.
Ministerul susține că în ultima jumătate de an, pentru a asigura acest control și a se ajunge la un preț confortabil pentru cetățeni, a elaborat proiectul de modificare a Hotărârii Guvernului nr. 603/1997, pentru aprobarea Regulamentului privind formarea prețurilor la medicamente și alte produse farmaceutice și parafarmaceutice. Acesta este actualmente în proces de definitivare.