Ministerul Sănătății anunță despre înregistrarea în Republica Moldova a unui caz probabil de hepatită acută severă de etiologie necunoscută la copii

  • 12 Mai 2022 10:35
Ministerul Sănătății anunță despre înregistrarea în Republica Moldova a unui caz probabil de hepatită acută severă de etiologie necunoscută la copii

Copilul a fost internat la 7 mai curent în Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii, din Chișinău, cu simptome specifice hepatitei virale acute, anunță Ministerul Sănătății.

Pe parcursul spitalizării au fost efectuate investigații complexe, toate probele la virușii hepatici cunoscuți sunt însă negative și au fost excluse, de asemenea, alte cauze care determină afectarea ficatului. Astfel, cazul este considerat de etiologie necunoscută. În prezent, copilul este în continuare internat în spital, fiind în stare gravă, dar stabilă.
 
Investigațiile, în conformitate cu recomandările Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor și ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), sunt în desfășurare pentru a fi determinată cauza simptomelor.
 
Conform datelor OMS, până la 10 mai, 348 de cazuri probabile de hepatită acută severă de etiologie necunoscută au fost raportate în 21 de țări. Informațiile epidemiologice și clinice cu privire la evenimentul de sănătate publică rămân a fi limitate. Până în prezent nu a fost indentificat niciun agent cauzal.
 
În continuare se colectează date suplimentare și se efectuează diverse studii.
 
În următoarele săptămâni se așteaptă să existe mai multe dovezi pentru a putea fi determinată etiologia și, în baza acesteia, să fie emise recomandări pentru a stabili acțiunile necesare de prevenire și control.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
11,07
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:1,03 m/s
Fri
18
Sat
15
Sun
15
Mon
18
Tue
18
Arhivă Radio Chișinău