Ministerul Sănătății a repartizat pulsoximetre instituțiilor medicale primare pentru monitorizarea mai bună la domiciliu a pacienților cu forme ușoare și moderate de COVID-19
-
29 Octombrie 2021 19:04
Pentru îmbunătățirea calității monitorizării la domiciliu a pacienților cu forme ușoare și moderate de COVID-19, identificarea semnelor de agravare a COVID-19 prin efectuarea pulsoximetriei în condiții de domiciliu, Ministerul Sănătății a repartizat instituțiilor medicale primare din țară 2000 de pulsoximetre, procurate din mijloacele financiare ale Fondului Global.
Pulsoximetrele vor fi oferite, la necesitate, în utilizare temporară, pentru monitorizarea la domiciliu a saturației cu oxigen și identificarea oportună, în condiții de domiciliu, a semnelor de agravare la pacienții cu forme ușoare și moderate ale infecției COVID-19.
Medicii de familie vor instrui pacienții/persoanele care îngrijesc la domiciliu pacientul despre modul de utilizare a pulsoximetrelor, responsabilitatea privind corectitudinea de exploatare a dispozitivului medical și modul de dezinfectare, inclusiv frecvența utilizării, înregistrării datelor privind saturația cu oxigen, semnele de alertă și necesitatea raportării datelor medicului de familie zilnic.
În corespundere cu prevederile Protocolului clinic standardizat pentru medicii de familie (ediția VI) „Infecția cu coronavirus tip nou (COVID-19)”, saturația cu oxigen este unul din parametrii care necesită a fi monitorizați pentru determinarea la timp a semnelor de agravare, saturația cu oxigen mai mică de 94%, fiind unul din criteriile de spitalizare.