Potrivit sursei citate, Codul contravențional urmează să fie completat în acest sens cu un nou articol cu prevederi ce reglementează una din cauzele de înlăturare a caracterului contravențional al faptei și anume executarea ordinului sau dispoziției superiorului.
Potrivit completărilor propuse, pentru fapta săvârșită va fi supusă răspunderii persoana care a emis ordinul sau dispoziția ilegală.
Dacă totuși persoana a comis intenționat contravenția în vederea executării ordinului sau dispoziției vădit ilegale ale superiorului, aceasta va răspunde contravențional în temeiuri generale, caracterul contravențional al faptei nefiind înlăturat. Neexecutarea ordinului sau dispoziției vădit ilegale vs exclude răspunderea contravențională pentru neexecutare și/sau producerea de daune în legătura cu aceasta.
Potrivit Ministerului Justiției, autor al proiectului, inferiorul trebuie să cunoască caracterul ilegal al ordinului, care poate fi dedus din incompetența persoanei care a emis ordinul, din nerespectarea formei acestuia, din dispunerea cauzării anumitor prejudicii care sunt inadmisibile. În privința ordinului dat de către superior, este instituită prezumția că acesta este legal până în momentul apariției anumitor dubii. Aceste ordine sunt obligatorii de a fi îndeplinite de către adresanți.
Ministerul notează că înlăturarea caracterului contravențional al faptei instituie un garant veritabil al funcționării legale a tuturor organelor și instituțiilor, crește autoritatea superiorului și legitimitatea ordinelor sau dispozițiilor sale, dar și conferă o siguranță executanților acestora.