Ministerul Justiției și INP lansează campania „Nu te lăsa condus de alcool! Cineva drag te așteaptă acasă”

  • 20 Ianuarie 2017 13:47
Ministerul Justiției și INP lansează campania „Nu te lăsa condus de alcool! Cineva drag te așteaptă acasă”

Inspectorii de patrulare le vor oferi șoferilor trași pe dreapta pliante cu informații despre pericolele consumului de alcool și îi vor îndemna să nu urce niciodată băuți la volan.

Campania „Nu te lăsa condus de alcool! Cineva drag te așteaptă acasă” este inițiată de Ministerul Justiției, în parteneriat cu Inspectoratul Național de Probațiune și Inspectoratul Național de Patrulare, transmite IPN.

Prezent la evenimentul de lansare a campaniei, ministrul-adjunct al justiției, Anatolie Munteanu, a reamintit că amenzile administrative pentru conducătorii prinși în stare de ebrietate ajung până la 25 de mii de lei, iar cele penale – la 67,5 mii.

Campania lansată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene are menirea să pună accentul pe prevenție, pe conștientizarea pericolului consumului de alcool de către conducătorii auto.

 Potrivit datelor Inspectoratul Național de Patrulare, în anul 2016 au fost înregistrate 5710 cazuri de conducere a automobilului în stare de ebrietate, fiind aplicate 1945 de pedepse contravenționale și 3765 de pedepse penale.

Datele Serviciului de Probațiune arată că peste 4600 de șoferi au fost privați de dreptul de a conduce un mijloc de transport, iar în fiecare al patrulea caz motivul a fost urcarea la volan în stare de ebrietate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
30,98
Nori împrăștiați
Umiditate:23 %
Vint:4,92 m/s
Tue
21
Wed
22
Thu
23
Fri
25
Sat
27

Ultimele știri

Maia Sandu a prezidat ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană

Ținte aeriene la frontiera fluvială cu Ucraina. Un nou mesaj RO-Alert a fost transmis pentru locuitorii din zona Tulcea

INTERVIU | Modificări la Codul Electoral pentru alegerile din UTA Găgăuzia. Deputatul Igor Chiriac: Ne propunem ca acest proiect de lege să fie votat în prima lectură chiar în această săptămână

Piața muncii din R. Moldova se confruntă cu un deficit de personal în anumite domenii. Stas Madan: „Deficitul este resimțit mai ales în municipiile Chișinău și Bălți, unde activitatea economică este mai intensă”

Dorin Junghietu: „R. Moldova are nevoie de reguli predictibile, de mai puțină birocrație, de investiții accelerate în rețele și de o piață concurențială care să funcționeze în beneficiul consumatorilor”

Maia Sandu, despre redeschiderea centurii de ocolire a localității Slobozia Mare: „Vom continua să investim în drumuri mai bune, demne de o țară europeană”

Ambasadorului Rusiei la București i-au fost puse în față fragmente din drona doborâtă de F-16. România expulzează un angajat al Ambasadei

Control la Agenția Medicamentului după investigațiile din presă. Ministerul Sănătății va verifica gestionarea dosarelor și calitatea dispozitivelor medicale

Numărul operațiilor de cataractă a crescut cu peste 1100 în primul semestru al anului. Peste 8.000 de persoane au beneficiat de intervenții

Sute de turiști, evacuați pe mare din cauza unui incendiu izbucnit într-o stațiune din Italia (FOTO)

Arhivă Radio Chișinău