Ministerul Finanțelor aliniază achizițiile publice la standardele UE prin semnarea unui Acord de cooperare cu Lituania

  • 25 Octombrie 14:32
Ministerul Finanțelor aliniază achizițiile publice la standardele UE prin semnarea unui Acord de cooperare cu Lituania

Ministerul Finanțelor își va consolida eforturile de promovare a transparenței și eficienței în utilizarea resurselor publice prin alinierea la standardele europene ce vizează achizițiile publice în procesul de integrare europeană. În acest sens, între Ministerul Finanțelor și Organizația Centrală de Achiziții din Lituania (CPO LT) a fost semnat acordul de colaborare privind achizițiile publice.

Potrivit Ministerului Finanțelor, acest acord face parte din cel de-al treilea proiect al conceptului de suport pentru consolidarea capacităților administrative și instituționale în Republica Moldova, în vederea integrării europene și implementării achizițiilor publice centralizate digitale.

Cooperarea va implica furnizarea de suport tehnic și consultativ, schimbul de experiență și promovarea bunelor practici în domeniul achizițiilor publice. De asemenea, va include asistență în dezvoltarea și implementarea politicilor și reformelor necesare pentru îmbunătățirea procesului de achiziții publice, în conformitate cu standardele europene.

Potrivit acordului, CPO LT s-a angajat să sprijine Ministerul Finanțelor prin cele mai bune practici ale acestuia în integrarea soluțiilor digitale avansate în sistemul de achiziții publice. Această schimbare a sistemului de achiziții publice al Republicii Moldova va contribui la o mai bună pregătire țării pentru aderarea la comunitatea europeană, întrucât digitalizarea achizițiilor publice centralizate este o prioritate pentru UE în ceea ce privește transparența în achizițiile publice și utilizarea eficientă a finanțelor publice.

Acordul de cooperare, marchează un pas esențial în fortificarea parteneriatului bilateral între Republica Moldova și Lituania, consolidând eforturile ambelor țări de a promova valorile comune și de a atinge obiectivele de dezvoltare durabilă.

Proiectul este implementat în cadrul Conceptului 3 al Fondului Lituanian de Cooperare pentru Dezvoltare și Ajutor Umanitar „Sprijin pentru Întărirea Capacităților Administrative și Instituționale în domeniul integrării europene în Moldova”. Valoarea totală a proiectului este de 90.768,15 euro. Durata proiectului - 12 luni.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:91 %
Vint:5,66 m/s
Fri
4
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Arhivă Radio Chișinău