Ministerul Finanțelor, acționat în judecată de către CPR Moldova
-
24 Mai 2018 11:19
Centrul de Politici și Reforme (CPR Moldova) anunță că va acționa în judecată Ministerul Finanțelor din cauza că nu i-a oferit informațiile solicitate în legătură cu o scrisoare de la Comisia Europeană, menționată de ministrul, Octavian Armașu în presă, care, potrivit acestuia, ar lăuda reformele Guvernului.
Reprezentanții CPR Moldova au solicitat, de asemenea, Ministerului Finanțelor, o copie a raportului privind îndeplinirea primelor 10 condiții pentru debursarea primei tranșe din asistența macro-financiară de 100 milioane euro oferită de UE. Ministrul Armașu face referință public și la acest raport. Astfel, într-un răspuns oferit organizației și semnat de către ministrul Octavian Armașu, este menționat că Ministerul refuză să ofere aceste informații, argumentând prin faptul că „ONG-urile nu au dreptul să solicite informație instituțiilor publice.”
CPR Moldova consideră această declarație drept o interpretare tendențioasă a legislației, este nefondată, ignoră atât Hotărârea Curții Constituționale nr 19/2015 (para 36), în care Curtea oferă calitatea de solicitant și entităților legal constituite, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Reprezentanții organizației mai spun că aceeași solicitare a fost refuzată și unei publicații, dar deja din alt motiv – că ar fi constituit secret de stat. „Or, progresul în implementarea a zece procese punctuale de reformă, nu este și nu poate fi secret de stat. Am considerat că, unica metodă eficientă de a descuraja răspândirea a asemenea interpretări pe viitor este de a acționa Ministerul în judecată, obligând instituția, prin judecată, să ne ofere acces la informația solicitată conform legii”, se arată în comunicatul emis de CPR Moldova.
Ministerul Finanțelor nu a reacționat, deocamdată, la declarațiile CPR Moldova.