Pe parcursul sesiunii, au fost prezentate subiecte-cheie precum: resursele proprii tradiționale; resursa TVA; resursa bazată pe Venitul Național Brut (VNB); contribuțiile din deșeurile de ambalaje din plastic nereciclate; combaterea corupției și creșterea transparenței în gestionarea resurselor financiare.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Serviciului Vamal, Serviciului Fiscal de Stat, Curții de Conturi, Inspectoratului Financiar Control de Stat, Biroului Național de Statistică, Ministerului Mediului, Agenției de Mediu, precum și ai altor instituții implicate în procesul de aderare.
Ministerul Finanțelor a exprimat recunoștință tuturor instituțiilor și experților implicați pentru efortul depus în definitivarea prezentărilor și completarea Chestionarului pentru Capitolul 33, parte a unui proces complex, dar strategic pentru parcursul european al Republicii Moldova.
Screening-ul reprezintă o etapă esențială în procesul de aderare la Uniunea Europeană, având scopul de a evalua conformitatea legislației și practicilor naționale cu normele și standardele comunitare. Legislația aferent Capitolului 33 este obligatorie și strâns interconectată cu alte capitolele de negociere, precum Capitolul 16 – Fiscalitate, Capitolul 18 – Statistici, Capitolul 27 – Mediu și Schimbări Climatice și Capitolul 29 – Uniunea vamală, stabilind astfel pașii concreți pentru alinierea completă la acquis-ul UE.