Ministerul Educației și UNICEF vor crea centre de resurse în 150 de grădinițe din Republica Moldova
-
07 Octombrie 17:49
În 150 de instituții de educație timpurie din Republica Moldova vor fi create centre de resurse, pentru a promova învățarea prin joc, dezvoltarea socio-emoțională și incluziunea copiilor refugiați sau din medii social-vulnerabile. Noile centre vor fi înființate de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu UNICEF, transmite MOLDPRES.
Centrele vor funcționa pe tot parcursul zilei, oferind activități educaționale în prima parte pentru copiii din grădinițe, iar în a doua parte - pentru copiii din comunități vulnerabile, de altă etnie sau refugiați.
Centrele de resurse vor dispune de locuri special amenajate pentru lectură, vor fi dotate cu mobilier și materiale didactice pentru activități educaționale, seturi LEGO și DUPLO pentru dezvoltarea abilităților motorii și creative, precum și kituri educaționale pentru profesori și părinți. De asemenea, acestea vor avea în dotare circa 70 de titluri de cărți din programul de educație socio-emoțională și alte cărți pentru stimularea cititului.
Grădinițele au fost selectate în urma a două apeluri de propuneri, la care au participat peste 400 de instituții de educație timpurie din țară. Criteriile de selecție au vizat, în mare parte, numărul de grupe din instituție, spațiul de dimensiuni corespunzătoare și reparat, numărul de copii vulnerabili și refugiați din localitate, motivația de a deschide un astfel de centru ș.a.