Ministerul Educației și Certării a inițiat consultarea publică a manualelor școlare

  • 23 Februarie 12:45
Ministerul Educației și Certării a inițiat consultarea publică a manualelor școlare

Ministerul Educației și Certării a inițiat consultarea publică a proiectelor manualelor școlare prezentate de către edituri pentru obținerea avizului „Bun de tiparˮ. Toate persoanele interesate, inclusiv cadrele didactice și elevii, sunt invitate să consulte proiectele de manuale pe pagina de internet a ministerului, la rubrica: Transparență, și să vină cu un feedback, completând formularul dedicat fiecărei cărți, transmite IPN.

În cadrul unei conferințe de presă, secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Galina Rusu, a declarat că prin consultarea publică a manualelor ministerul își dorește să fie exclusă orice potențială eroare științifică, gramaticală sau eventuale răspunsuri greșite.

„Manualele sunt pregătite pe rând, ceea ce înseamnă că vom continua să completăm lista manualelor propuse, astfel încât spre sfârșitul anului acesta de studii și, respectiv, începutul următorului an, să propunem elevilor manualele noi redactate. La această etapă gândim că, reieșind din toți parametrii de evaluare în cadrul achiziției, vom propune mai mult de 40 de titluri de manuale școlare noi pentru anul de studii 2024-2025ˮ, a menționat secretarul de stat.

Toate proiectele de manuale ofertate de către editurile din țară au fost evaluate de către un grup de 3-5 persoane selectate prin concurs deschis, din care fac parte cadre didactice cu grade didactice, cu titluri științifico-didactice, cu experiență și performanțe în domeniu. „Constatăm că unele manuale deja au fost respinse pe criteriul de necorespundere cu curriculum sau din considerentele că, așa cum o spune regulamentul, nu au acumulat 80% din punctajul total pentru un proiect de manual, iar toate manualele care au obținut punctajul necesar și au obținut cel mai mare punctaj în cadrul achiziției publice, care constă atât din punctaj pentru calitate, cât și punctaj-preț, au fost repetat transmise editurilor pentru ajustările și redactările necesare. Aceste ajustări și redactări, în conformitate cu recomandările comisei de evaluare, au fost operate de către edituri, iar acum suntem la etapa când editura a prezentat manualul pentru obținerea avizului bun de tiparˮ, a explicat Galina Rusu.

În cadrul achiziției 2024, MEC și-a propus achiziționarea a 67 de titluri de manuale școlare. Pentru 46 dintre acestea au fost depuse 64 de oferte.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
22,24
Cer senin
Umiditate:37 %
Vint:4,12 m/s
Sat
14
Sun
14
Mon
17
Tue
19
Wed
18
Arhivă Radio Chișinău