Ministerul Educației și Cercetării anunță că înscrierea la cursurile de limbă română este deschisă până pe 26 mai
-
25 Mai 2023 13:40
Înscrierea la cursurile de limbă română este deschisă până la finele zilei de 26 mai, anunță MEC.
Persoanele care vor să beneficieze de această oportunitate trebuie să completeze un formular, accesând următorul link: https://ctice.md/cursuri_limba_romana/formular/
La finele cursului de învățare a limbii române, participanții vor obține un certificat cu indicarea nivelului de competență lingvistică de cunoaștere a limbii române, în conformitate cu prevederile Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi.
Cursurile vor fi organizate atât cu prezență fizică, cât și online, în mai multe regiuni din Republica Moldova, care vor fi stabilite conform cererilor depuse de solicitanți.
Ministerul Educației și Cercetării preconizează că, prin acest program vor fi instruite în anul curent circa 2,5 mii de cadre didactice și de conducere din instituțiile de învățământ general și circa 4 mii de persoane adulte din diverse categorii profesionale (justiție, medicină, arte, administrație publică centrală și locală etc), inclusiv refugiați din Ucraina.