Ministerul Educației a aprobat Reglementările privind anul de studii 2020-2021

  • 21 August 2020 11:30
Ministerul Educației a aprobat Reglementările privind anul de studii 2020-2021

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) a aprobat Reglementările speciale privind organizarea anului de studii 2020-2021, în contextul epidemiologic de COVID-19, pentru instituțiile de învățământ primar, gimnazial, liceal și extrașcolar. Documentul stabilește obligațiile organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, cadrelor de conducere și didactice din instituțiile de învățământ pentru desfășurarea noului an școlar, transmite MOLDPRES.

Regulamentul MECC este structurat în compartimente ce prevăd managementul organizării anului de studii 2020-2021, aspecte specifice de management educațional, modele pentru organizarea procesului educațional în anul de studii 2020-2021 în contextul epidemiologic de COVID-19.

Printre altele, documentul stabilește, de comun cu instituțiile abilitate din teritoriu, modalitatea de evaluare a gradului de pregătire a instituțiilor de învățământ pentru activitate în condițiile epidemiologice de COVID-19; organizarea procesului educațional în instituțiile de învățământ; asigurarea funcționalității instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță; atribuțiile conducătorului instituției de învățământ; organizarea procesului educațional la disciplinele școlare etc.

De asemenea, actul stipulează condițiile de funcționare a instituțiilor de învățământ în situații epidemiologice generate de infecția COVID-19, care sunt stabilite în conformitate cu deciziile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), Comisiei Teritoriale Extraordinare de Sănătate Publică (CTESP), Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).

„În contextul epidemiologic de COVID-19, respectarea instrucțiunilor sanitaro-epidemiologice aprobate de către CNESP, CTESP, MSMPS, ANSA sunt obligatorii în selectarea oricărui model de organizare a procesului educațional”, indică regulamentul.

Ordinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării nr. 840/2020 „Cu privire la aprobarea Reglementărilor speciale privind organizarea anului de studii 2020-2021, în contextul epidemiologic de COVID-19, pentru instituțiile de învățământ primar, gimnazial, liceal și extrașcolar” poate fi văzut pe https://mecc.gov.md/sites/default/files/img20200820_13425533_2.pdf.

„Vom asigura o comunicare permanentă, deschisă și constructivă între profesori, părinți și elevi, pentru informare, consultare și decizii. Părinții au un rol esențial în grija noastră comună pentru sănătatea copilului și în triajul epidemiologic zilnic ei sunt cei care ar trebui să cunoască eventualele manifestări ale copilului și să decidă trimiterea sau nu a acestuia la școală”, a relevat ministrul de resort Igor Șarov.

Anterior, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a propus mai multe metode pentru reluarea procesului de studii în anul școlar 2020-2021, ținând cont de măsurile sanitar-epidemiologice, a întreprins mai multe măsuri pentru dotarea școlilor din țară, inclusiv a elevilor și pedagogilor, cu echipament IT în caz de studii online și a desfășurat achizițiile necesare pentru asigurarea instituțiilor de învățământ cu dezinfectanți, produse de igienă, utilaj bactericid ș.a.

Din cauza pandemiei, elevii, preșcolarii și studenții au fost în regim de carantină, începând cu data de 11 martie, studiile fiind făcute în regim online. Din același motiv, în acest an au fost anulate examenele naționale de absolvire.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
23,24
Cer senin
Umiditate:31 %
Vint:13,38 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău