Militari americani, sancționați pentru atacul aerian împotriva spitalului de la Kunduz
-
18 Martie 2016 12:17
Armata americană a sancționat peste 10 militari, în urma atacului aerian care a vizat în 2015 un spital din Afganistan administrat de organizația umanitară Médecins Sans Frontières, soldat cu cel puțin 42 de morți, relatează BBC News online.
Pentagonul a recunoscut că spitalul a fost atacat din greșeală, însă niciun militar american nu va fi urmărit penal.
Potrivit The Associated Press, sancțiunile - care nu au fost făcute publice - sunt în principal administrative.
Unii dintre militari au fost mustrați, iar alții suspendați temporar.
Atât ofițeri, cât și membri ai personalului au fost sancționați, însă nu și generali.
Un purtător de cuvânt MSF a declarat că organizația nu va comenta până când Pentagonul nu va oferi detalii în mod public.
Aceste sancțiuni au fost aplicate în urma unei anchete a Pentagonului cu privire la atac. Un raport al acestei anchete urmează să fie publicat săptămâna viitoare.
Forțe aeriene americane au deschis focul, în octombrie, asupra unui spital din Kunduz. Luptători talibani au recucerit recent orașul, după ce au fost izgonite din localitate de către americani în 2001.
Oficiali afgani au afirmat că imobilul respectiv era ocupat de către luptători talibani, însă nicio probă nu a confirmat aceste afirmații.
MSF a denunțat incidentul drept o "încălcare a legilor războiului". Spitalul a fost distrus, iar MSF s-a retras din Kunduz după atac.
Generaul John Campbell, comandantul forțelor americane în Afganistan la vremea respectivă, a catalogat incidentul drept un "accident tragic, care putea fi evitat, provocat în principal de o eroare umană".
Președintele american Barack Obama a cerut scuze pentru atacul aerian, unul dintre cele mai sângeroase atacuri comise împotriva unor civili în cei 15 ani de război în Afganistan.
Sursa: Mediafax.ro