Militari ai Armatei R. Moldova vor participa la Parada Militară din București
-
18 Noiembrie 2015 15:45

Un contingent de 31 de militari ai Armatei Republicii Moldova va participa anul acesta la Parada Militară din București, cu ocazia Zilei Naționale a României, marcată la 1 decembrie.
Evenimentul vine să consolideze dialogul politico-militar regional și să aprofundeze parteneriatul strategic cu România, potrivit Hotărârii aprobate astăzi de către guvernul de la Chișinău.
Militarii moldoveni vor defila alături de cei din România într-un detașament special, la parada organizată în Piața Constituției din București.
Pentru acest eveniment din Fondul de Rezervă al Guvernului urmează să fie alocate aproximativ 100 de mii de lei. O parte din cheltuieli vor fi suportate de partea română.
Amintim că la 1 decembrie este sărbătorită Ziua Națională a României, când este marcată ziua Marii Uniri din anul 1918.