Mike Pompeo: Statele Unite nu au reușit încă să ajungă la relațiile pe care și le dorește cu Rusia

  • 23 Septembrie 2018 13:55
Mike Pompeo: Statele Unite nu au reușit încă să ajungă la relațiile pe care și le dorește cu Rusia

Statele Unite nu au reușit să ajungă la relațiile pe care și-ar dori să le aibă cu Rusia, iar Washingtonul încă trebuie să combată "activitatea malignă" a Moscovei, a declarat secretarul de Stat american Mike Pompeo, într-un interviu acordat postului NBC, preluat de TASS.

"Încercăm să combatem activitatea malignă a Rusiei în toată lumea. Președintele a încercat să dezvolte o relație și să schimbe acest lucru, dar nu am avut succes", a declarat Pompeo.

Aceasta a reiterat că în perioada în care îndeplinea funcția de director CIA obișnuia să lucreze cu președintele rus Vladimir Putin în probleme privind combaterea terorismului.

Biroul Federal pentru Investigații (FBI), Senatul SUA și Camera Reprezentanților anchetează cazul ingerințelor Rusiei în campania electorală și presupuse contacte între apropiați ai președintelui Donald Trump și oficiali ruși, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigațiile. Cel puțin trei membri ai fostei echipe de campanie electorală a președintelui Donald Trump - Paul Manafort, Rick Gates, George Papadopolous - sunt inculpați în investigația din SUA privind ingerințele Rusiei.

Sursa: MEDIAFAX

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
8,24
Cer senin
Umiditate:66 %
Vint:2,57 m/s
Mon
13
Tue
10
Wed
10
Thu
9
Fri
10
Arhivă Radio Chișinău
2019
2020
2021
2022
2023
2024
2025
2026
2027
2028
2029
2030
Ian
Feb
Mar
Apr
Mai
Iun
Iul
Aug
Sep
Oct
Noi
Dec
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12