Mii de persoane au ieșit în stradă în Franța în semn de omagiu față de victimele atacurilor

  • 12 Ianuarie 2015 09:39
Mii de persoane au ieșit în stradă în Franța în semn de omagiu față de victimele atacurilor

Zeci de mii de persoane manifestă sâmbătă în mai multe orașe din provincie în semn de omagiu față de cele 17 victime ale atacurilor care au îndoliat Franța în ultimele zile, notează Agerpres.

La Pau, în dus-vestul țării, cel puțin 30.000 de persoane, potrivit poliției, s-au adunat pentru un marș al tăcerii. "Este o formidabilă mișcare populară. Este frumoasă, semnificativă și foarte prețioasă", a declarat primarul de centru François Bayrou. 

Marșul s-a derulat de-a lungul centrului orașului, coloana având în frunte o mare banderolă cu mesajul "Nous sommes tous Charlie" ținută de liceeni. La rândul ei, primăria a organizat "un picnic al fraternității și al comuniunii culturilor". 

La Orleans, în centrul țării, peste 22.000 de persoane, au defilat în semn de omagiu față de victimele atentatului de la redacția Charlie Hebdo, soldat cu 12 morți, dintre care șapte ziariști, a indicat poliția. Mai multe personalități politice locale au fost prezente la eveniment, unde pe o banderolă uriașă se putea citi mesajul "Je Tu Il Elle, nous sommes tous Charlie" (Eu, tu, el, ea, suntem cu toții Charlie). 

La Nice, în sud-est, se estimează că au participat la manifestație cel puțin 23.000 de manifestanți, conform poliției. Manifestația a fost una de amploare în orașul de 350.000 de locuitori. 

În tăcere, fără discursuri, marșul s-a derulat pe o distanță de circa 1 km, luând sfârșit în fața unui monument dedicat victimelor unde a fost depusă o coroană de flori, în prezența reprezentanților religioși din toate confesiunile. 

Aceste manifestații au loc în ajunul unei mari adunări populare prevăzută să aibă loc duminică la Paris, la care va participa președintele Franței, François Hollande, și numeroși lideri străini, printre care și șeful statului român, Klaus Iohannis. 

"Va fi o manifestație incredibilă, care trebuie să fie puternică, demnă, care trebuie să arate puterea și demnitatea poporului francez, care își va striga dragostea pentru libertate și toleranță. Veniți în număr mare", a declarat sâmbătă prim-ministrul Manuel Valls. 

La finalul unei reuniuni de criză de sâmbătă, guvernul francez a anunțat întărirea securității la Paris și în împrejurimi, deja în alertă maximă din cauza riscului terorist. Executivul de la Paris a promis că vor fi luate toate măsurile pentru a asigura buna derulare a marșului la care sunt așteptate peste un milion de persoane. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
9,4
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:2,57 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău