Mii de oameni au continuat în Serbia protestele săptămânale împotriva președintelui Aleksandar Vucic

  • 24 Martie 2019 10:12
Mii de oameni au continuat în Serbia protestele săptămânale împotriva președintelui Aleksandar Vucic

Mii de persoane au participat sâmbătă la Belgrad la marșul de protest săptămânal împotriva președintelui Aleksandar Vucic, informează dpa.

Devenit obicei de la declanșarea valurilor de proteste pe 8 decembrie, demonstrații au avut loc și vineri în zeci de orașe, mai mici sau mai mari, de pe teritoriul Serbiei.

În ajunul marcării, duminică, a 20 de ani de la intevenția NATO asupra Serbiei ca urmare a războiului din Kosovo, protestatarii au onorat printr-un minut de tăcere memoria celor care și-au pierdut viața în campania de bombardare ce a durat 78 de zile.

Cu o săptămână în urmă, zeci de protestatari conduși de politicianul de extremă dreapta din opoziție Bosko Obradovic au pătruns în sediul televiziunii naționale RTS și au cerut să se adreseze națiunii, dar au fost dați afară de forțele de poliție, 18 persoane fiind arestate. Acest incident a sporit numărul protestelor din cursul săptămânii.

Participarea constant numeroasă la proteste reflectă nemulțumirea largă din rândul populației sârbe, notează dpa.

Protestatarii solicită, în principal, demisia președintelui Vucic, libertatea presei și alegeri corecte. Protestele scot însă în evidență și alte tipuri de cerințe ale diferitelor categorii de cetățeni, cum ar fi pensionarii, părinții sau funcționarii poștei.

Organizatorii au refuzat să-i sprijine pe liderii opoziției, majoritatea acestora făcând parte din guvernul precedent, înainte ca Partidul Progresist al președintelui Vucic să câștige puterea în urmă cu șapte ani.

Protestele au fost declanșate de un atac asupra politicianului de opoziție Borko Stefanovic, la sfârșitul lunii noiembrie. 

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
11,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău