Mii de manifestanți au cerut la Londra reintegrarea Marii Britanii în UE
-
23 Octombrie 2022 10:28
Mii de protestatari au mărșăluit sâmbătă prin centrul Londrei cerând ca Marea Britanie să revină în Uniunea Europeană, informează PA Media/dpa.
Participanți din întreaga Mare Britanie au călătorit ore întregi pentru a ajunge la marșul reintegrării naționale din capitală în care a fost parcurs un traseu între Park Lane și Piața Parlamentului. În Piața Parlamentului o mare de steaguri UE au fost fluturate de participanți care afișau pancarte pe care se putea citi:"Brexit-ul nu va funcționa niciodată", "Pentru facturi mai mici, #reintrăm în UE".
Nikki Ajibade, o profesoară de 60 de ani din Warwickshire venită cu sora ei la marș, crede că situația în care se află țara acum este o consecință directă a referendumului din 2016,"care se presupune că a fost un referendum consultativ". "Nu a fost o super-majoritate, 52%/și 48% nu este ceva cu care să răstorni complet întreaga țară. Uitați-vă unde suntem după șase ani. Așa că credem cu tărie că trebuie să obținem un guvern rațional, alegeri generale acum, pentru că ăștia se ceartă ca șobolanii într-un sac".
Întrebată despre posibilitatea ca Boris Johnson să redevină prim-ministru, Ajibade a răspuns:"Dacă se gândesc că Boris Johnson este răspunsul, nu au înțeles întrebarea, haide că este pur și simplu ridicol. Este o insultă la adresa națiunii. Este o adevărată insultă la adresa poporului britanic simpla menționare a numelui său drept posibil candidat. Nu sunt îngrijorată de revenirea lui Boris Johnson. Nu sunt îngrijorată. Cred că ar fi absolut genial, pentru că atunci el ar fi ultimul cui în sicriul conservatorilor. Este o rușine națională, o glumă internațională, în asta ne-au transformat".
Mulțimea a huiduit în timp ce pe un ecran digital mare au apărut imagini cu politicieni care au votat în favoarea părăsirii UE, precum Boris Johnson, Priti Patel și Nigel Farage.
Oliver Jackson din Dorset, un muncitor la un antrepozit, în vârstă de 26 de ani, a spus că este important ca politicienii să-i asculte pe cei care doresc să intre în UE."Trebuie să ne facem auzită vocea. Și, mai ales, în tot acest haos, nu putem lăsa ca acest lucru să fie omis. Sincer, cel mai bun mod de a readuce Regatul Unit pe drumul cel bun este reintegrarea, cel puțin în piața unică și apoi în UE. Brexit-ul a fost moartea lentă care a secat de sânge Regatul Unit ani de zile", a apreciat tânărul protestatar, transmie Agerpres.
Manifestanții au scandat "Afară cu conservatorii" și au huiduit atunci când vorbitorii au menționat perspectiva ca Boris Johnson să devină din nou prim-ministru.