Mii de creștini ortodocși au participat la tradiționala ceremonie a ''focului sacru'' la Ierusalim

  • 15 Aprilie 2017 20:51
Mii de creștini ortodocși au participat la tradiționala ceremonie a ''focului sacru'' la Ierusalim

Zeci de mii de credincioși au participat sâmbătă la tradiționala ceremonie a ''focului sacru'', care se autoaprinde în fiecare an de Paștele Ortodox, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalimul Vechi, considerat cel mai sfânt loc al creștinismului, după cum a constatat un fotograf al AFP.

Simbol al învierii lui Hristos, 'focul sacru', sau ''lumina sfântă'', s-a aprins la Sfântul Mormânt, în partea veche a sectorului oriental al Ierusalimului, anexat de Israel. În acest loc s-au derulat, potrivit tradiției, ultimele episoade ale patimilor lui Iisus, crucificarea, moartea și revenirea lui miraculoasă la viață.

Moment culminant al creștinismului răsăritean, acest rit milenar — simbol al eternității, păcii și reînnoirii — s-a desfășurat, ca în fiecare an, într-o biserică aglomerată, luată cu asalt de pelerini, cea mai mare parte din Europa de Est, dar și din comunitatea arabă ortodoxă din Țara Sfântă, sub înalta supraveghere a poliției, scrie AFP.

Pelerinii s-au înghesuit să primească lumina care, transmisă de la o lumânare la alta, a parcurs străzile Orașului Vechi.

Biserica Sfântului Mormânt a fost redeschisă luna trecută după nouă luni de restaurare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:5,14 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Arhivă Radio Chișinău