Mii de cetățeni din UE riscă să-și piardă statutul legal în Marea Britanie după Brexit

  • 11 Aprilie 2018 17:05
Mii de cetățeni din UE riscă să-și piardă statutul legal în Marea Britanie după Brexit

Mii de cetățeni din UE riscă să-și piardă statutul legal în Marea Britanie după Brexit, se arată într-un raport publicat de Observatorul pentru Migrație al Universității Oxford, care atrage atenția că victimele abuzului domestic, copiii și persoanele în vârstă se numără printre cei care se află în pericol de a-și pierde dreptul de a rămâne în Regatul Unit deși îndeplinesc criteriile necesare de ședere, relatează miercuri agenția de presă Press Association (PA).

„Ministerul de Interne britanic dorește în mod clar să creeze un sistem simplu și ușor de utilizat, iar majoritatea cetățenilor UE ar trebui să poată folosi un proces de aplicare simplificat, cu puține dificultăți”, a declarat directorul Observatorului pentru Migrație, Madeleine Sumption.

Cu toate acestea, a atras ea atenția, „pentru anumite persoane, procesul va fi mai dificil”.

La sfârșitul acestui an, Ministerul de Interne britanic va lansa o aplicație online prin care cetățenii UE se vor putea înregistra în cazul în care doresc să rămână în Marea Britanie după Brexit.

Cu toate acestea, Observatorul pentru Migrație al Universității Oxford a atras atenția că un număr mare de indivizi ar putea să nu fie conștienți de faptul că trebuie să aplice pentru a putea rămâne în Marea Britanie.

Un grup din această categorie sunt copiii ai căror părinți nu vor aplica nici ei și care cred în mod greșit că copiii lor născuți în Marea Britanie sunt automat cetățeni britanici.

De asemenea, în această categorie ar putea intra 140.000 de persoane care trăiesc în Marea Britanie de peste 30 de ani, 56.000 de persoane cu vârsta de 75 de ani sau mai mult, și peste 145.000 de cetățeni UE cărora li s-a acordat deja reședință permanentă dar care trebuie încă să solicite „statutul reglementat”, se arată în raportul Observatorului pentru Migrație.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
15,52
Cer senin
Umiditate:27 %
Vint:4,63 m/s
Mon
9
Tue
11
Wed
10
Thu
13
Fri
12
Arhivă Radio Chișinău