Mihail Sirkeli: Doar alegerile vor contribui la activizarea procesului de integrare europeană

  • 08 Septembrie 2020 19:16
Mihail Sirkeli: Doar alegerile vor contribui la activizarea procesului de integrare europeană

Deocamdată, alegerile rămân unica sursă de presiune, aptă de a repune integrarea europeană în agenda politică de actualitate a Moldovei. Această opinie e fost expusă în cadrul dezbaterilor publice „Locul actual al integrării europene pe agenda socio-politică a Moldovei” la IPN de către directorul executiv al Centrului Piligrim-Demo Mihail Sirkeli.

El crede că societatea e cuprinsă de apatie. „Nu e încărcătură, energie, care ar sugera că ar putea să vină protestele. Aceasta e din cauza că atunci când există posibilitatea de a-și face bagajele și de a pleca, lumea alege această cale, deoarece e cea mai simplă. Oricine și-o poate permite. Și aceasta la fel contribuie că nu se acumulează o energie a reticenței, care ar putea pune presiune pe putere”, spune expertul.

Nici Uniunea Europeană nu poate convinge autoritățile moldovenești de necesitatea reformelor. „Guvernul n-a fost descumpănit nici de faptul că ar fi putut să piardă sprijinul din exterior”, a rememorat Sirkeli.

Pe de altă parte, actuala putere nici n-a promis promovarea agendei europene. Dodon a venit la putere cu o agendă anti-europeană, și el se ține de ea. Dar și oamenii care au venit la putere în perioada AIE, când a înflorit componenta corupției, nu au plecat, dar au schimbat coloratura politică și continuă să patroneze aceleași scheme. În Moldova au coincis interesele partenerilor externi ai lui Igor Dodon cu ale celor interni. Ei nu doresc promovarea agendei europene, aceasta distruge schemele”, spune directorul executiv Piligrim-Demo.

El este convins că reformarea țării este un proces de lungă durată. „Este necesar ca aceasta să devină o prioritate pentru întreaga societate, pentru toate forțele politice. În prezent, unele partide, mai cu seamă de pe flancul stâng, sunt reticente acestei căi, pentru ei acesta înseamnă lezarea suveranității Moldovei. Inclusiv pentru acei care au făcut parte din Partidul Comuniștilor, care a inițiat procesele europene de bază. Anterior se pronunțau pentru, iar acum ei exprimă dubii de principiu”, a conchis Mihail Sirkeli.

Dezbaterile publice „Locul actual al integrării europene pe agenda socio-politică a Moldovei” fac parte din ciclul „Depășirea stereotipurilor privind integrarea europeană, prin comunicare” pe care Agenția de presă IPN îl realizează cu sprijinul Fundației Hanns Seidel.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
7,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:76 %
Vint:4,12 m/s
Mon
5
Tue
5
Wed
4
Thu
5
Fri
6
Arhivă Radio Chișinău