Mihail Cotorobai cere aplicarea măsurilor alternative detenției în situație de criză

  • 25 Martie 2020 11:15
 Mihail Cotorobai cere aplicarea măsurilor alternative detenției în situație de criză

Avocatul poporului Mihail Cotorobai solicită aplicarea, în perioada stării de urgență, a unor măsuri alternative detenției pentru categoriile de infracțiuni mai puțin grave, în care sunt implicați deținuți cu vârsta de peste 50 ani și cu boli cronice, transmite IPN.

Ombudsmanul pledează pentru aplicarea măsurilor alternative detenției pe durata crizei epidemiologice, cum ar fi plasarea la domiciliu, monitorizarea electronică etc. În acest scop, se avansează ideea reevaluării situației persoanelor aflate sub anchetă din cadrul izolatoarelor de urmărire penală.

În demersurile expediate pe numele procurorului general, Alexandr Stoianoglo, și președintelui interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Luiza Gafton, avocatul poporului menționează că această decizie este oportună în condițiile supraaglomerării instituțiilor penitenciare, a insuficienței cadrelor medicale în subdiviziunile Administrației Naționale a Penitenciarelor, inclusiv a igienei precare în instituțiile de detenție.

Mihail Cotorobai  amintește că, potrivit rapoartelor ombudsmanului, Consiliului pentru prevenirea torturii și ANP, există probleme legate de ventilarea celulelor, care nu pot fi soluționate din cauza edificiilor vechi. Astfel, există riscul iminent ca instituțiile penitenciare să nu poată preveni propagarea maladiei, iar cele civile să nu poată asigura tratamentul persoanelor infectate.

În instituțiile penitenciare ce au și statut de izolator nu sunt suficiente spații/celule, iar în unele penitenciare acestea se află în același bloc în care persoanele își ispășesc pedeapsa privativă de libertate. Mai mult, celulele destinate persoanelor plasate în arest preventiv de obicei se află pe același etaj.

Mihail Cotorobai reiterează faptul că a fost informat despre situații concrete în care angajați din cadrul instituțiilor penitenciare au febră, despre lipsa echipamentelor necesare de prevenire și tratare a coronavirusului de tip nou în penitenciare, în special în cadrul instituției penitenciare nr.16-Pruncul.
 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:3,6 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău