Mihai Popșoi: „Vrem un sistem de pensii credibil, care să ofere sprijin celor mai nevoiași”

  • 25 Noiembrie 2019 15:07
Mihai Popșoi: „Vrem un sistem de pensii credibil, care să ofere sprijin celor mai nevoiași”

Deputații Partidului „Acțiune și Solidaritate” propun plafonarea pensiei pentru judecători și procurori, și majorarea vârstei de pensionare pentru magistrați. Aceștia au elaborat două inițiative legislative care, potrivit lor, vor asigura mai multă echitate socială în rândul pensionarilor.

Deputatul Partidului „Acțiune și Solidaritate”, Mihai Popușoi, susține că în timp ce peste 500 de mii de pensionari primesc pensii mai mici decât minimul de existență, care constituie 1839 de lei, judecătorii și procurorii ridică sume ce depășesc 20 de mii de lei. 

Inițiativele vin să rezolve această problemă a decalajului foarte mare între pensiile mari și pensiile foarte mici, și să creeze condiții echitabile, astfel încât, să avem un sistem de pensii credibil, care să ofere sprijin celor mai nevoiași”, a spus Mihai Popușoi.

Inițiativele deputaților PAS prevăd instituirea unui plafon al pensiei pentru limita de vârstă de cel mult cinci salarii medii pe economie, astfel încât să nu poată fi stabilite pensii mai mari de 34 de mii de lei. Totodată, deputații propun majorarea vârstei de pensionare a judecătorilor de la 50 de ani la 63 de ani și excluderea indemnizației care se acordă judecătorilor atunci când se pensionează și care variază între 150 și 400 de mii de lei. Potrivit lui Dan Perciun, aceste inițiative vor asigura mai multă echitate în rândul pensionarilor.

„Noi propunem să o excludem pentru că nu există o asemenea practică și în condițiile în care și așa pensia este mare și salariu pe parcursul activității judecătorilor a fost întotdeauna mare nu credem că este oportun să mai avem o asemenea indemnizație de concediere”, a menționat Dan Perciun.

Potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, în Republica Moldova sunt circa 355 de persoane care au pensii mai mari de 20 de mii de lei, dintre care 239 sunt procurori sau judecători.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de Muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
-5,76
Fum
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău