Mihai Popșoi, la Forumul de la Dubrovnik: „Aderarea R. Moldova și Ucrainei în UE este vitală pentru securitatea pe termen lung a regiunii noastre”
- 
                                    13 Iulie 12:45
 Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe
        
            Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe
        
    Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a participat la reuniunea ministerială „Ucraina – Europa de Sud-Est”, desfășurată în cadrul Forumului de la Dubrovnik. Evenimentul a reunit miniștri ai afacerilor externe din regiune, fiind parte a unui format de dialog politic menit să consolideze sprijinul pentru suveranitatea Ucrainei și pentru procesul său de reconstrucție.
În cadrul reuniunii, ministrul Popșoi a avut o intervenție în care a condamnat ferm agresiunea continuă a Federației Ruse împotriva Ucrainei, evidențiind consecințele umanitare dramatice, distrugerile de amploare și riscurile majore pentru securitatea și stabilitatea regională.
„În astfel de circumstanțe, Ucraina are nevoie de tot sprijinul comunității internaționale pentru a face față agresiunii continue a Rusiei, iar viitoarea aderare a Republicii Moldova și Ucrainei în UE este vitală pentru stabilitatea, securitatea și prosperitatea pe termen lung a regiunii noastre și a Europei în ansamblu. În același timp, aderarea noastră la Uniunea Europeană nu este doar un obiectiv pentru noi, ci este un mijloc prin care asigurăm pacea, securitatea și bunăstarea poporului nostru”, a menționat ministrul Popșoi.
Șeful diplomației de la Chișinău a reafirmat angajamentul ferm al Republicii Moldova pentru restabilirea păcii în Ucraina, cu respectarea suveranității și integrității sale teritoriale.
Reuniunea s-a încheiat cu adoptarea unei declarații comune,care reconfirmă sprijinul pentru Ucraina și pentru continuarea parcursului său european.
 
                        
                     
                        
                     
                        
                     
                                        
                                     
                                        
                                     
                                        
                                     
                                        
                                     
                                        
                                     
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                        
