Mihai Popșoi, despre renunțarea la mandatul de deputat a lui Dodon: „Acesta va fi preocupat de relația economică personală, cu beneficiile personale”

  • 19 Octombrie 2021 08:27
Mihai Popșoi, despre renunțarea la mandatul de deputat a lui Dodon: „Acesta va fi preocupat de relația economică personală, cu beneficiile personale”

O plecare previzibilă în condițiile unei opoziții demoralizate complet. Astfel califică vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Mihai Popșoi, anunțul lui Igor Dodon privind plecarea acestuia din funcția de deputat și de președinte PSRM. Potrivit lui Popșoi, anunțul PSRM privind organizarea protestelor în masă dacă nu va fi soluționată criza gazelor naturale, ar fi de un cinism cras, întrucât situația energetică în care ne aflăm ar fi o consecință a inacțiunii fostelor guvernări, notează IPN.

Anunțul privind renunțarea la mandatul de deputat al liderului PSRM, Igor Dodon, nu i-a luat prin surprindere pe o parte din membrii Legislativului. Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, spune că anticipa o retragere a lui Igor Dodon de la activitățile legislative.

„De când a fost ales deputat, n-a prea venit la ședințele Parlamentului, iar această formulă de conducere pe care încearcă acum s-o găsească, mă duce cu gândul la „политбюро”, socialiștii revin la originile lor. Asocierea cu comuniștii le-au amintit de unde au plecat. Opoziția este demoralizată și plătește acum pentru toate greșelile comise în ultimii ani, dar prioritatea noastră este să ne concentrăm pe îmbunătățirea vieții cetățenilor. Dodon va fi preocupat de ceea ce a fost preocupat și până acum, de relația economică personală, cu beneficiile personale”, a spus Mihai Popșoi în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Potrivit lui, opoziția PSRM-PCRM ar da dovadă de cinism atunci când încearcă să capitalizeze politic nemulțumirea oamenilor față de criza energetică în care ne aflăm. Reacția vine după ce Igor Dodon a anunțat că „dacă oamenii vor îngheța în casă, ei vor ieși să se încălzească la proteste în stradă”.

„Nu-i suficient că nu au făcut nimic ca să nu ajungem în situația actuală, dar acum încearcă să iasă din dizgrația publicului încercând să se urce în trenul situației complicate în care ne aflăm. Este un cinism debordant, și cu siguranță cetățenii îi vor taxa și mai mult. Cetățenii au demonstrat deja că știu să aleagă grâul de neghină”, a mai spus Popșoi.

Potrivit comentatorilor politici, plecarea lui Igor Dodon din Legisativ ar fi determinată de schimbarea conducerii Procuraturii Generale, încercând să evite scenariul ridicării imunității în plenul Parlamentului.

„Această retragere din poziția de lider de partid a întârziat cu cel puțin un an. Atât timp cât Igor Dodon conducea PSRM, oponenții lor politici puteau să doarmă liniștit. El aduce dezavantaje de imagine foarte serioase partidului. Această decizie a lui de a pleca a fost determinată, inclusiv, de suflul nou care a apărut în Procuratură. Dodon își pregătește o cale de refugiu pentru a evita o întâlnire frontală cu justiția din Republica Moldova”, a spus comentatorul politic, Anatol Țăranu.

Ieri, liderul PSRM, Igor Dodon, a anunțat că-și depune mandatul de deputat din Parlamentului Republicii Moldova și se retrage și de la șefia PSRM. Potrivit lui, la 18 decembrie, în timpul Congresului extraordinar al formațiunii urmează să fie modificată modalitatea de conducere a partidului. Astfel, formațiunea ar urma să fie condusă de un organ colegial creat din 5 membri. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău