Migranți: Parisul a decis înăsprirea condițiilor de acordare a vizelor pentru Maroc, Algeria și Tunisia
-
28 Septembrie 2021 12:53
Parisul a decis înăsprirea condițiilor de acordare a vizelor pentru Maroc, Algeria și Tunisia, care „refuză" să elibereze permisele consulare necesare reprimirii imigranților respinși de Franța, a anunțat marți purtătorul de cuvânt al guvernului francez Gabriel Attal, citat de AFP, scrie AGERPRES.
„Este o decizie drastică, inedită, dar care a devenit necesară pentru că aceste țări nu acceptă să-și primească înapoi cetățenii pe care noi nu-i dorim și nu-i putem păstra în Franța", a explicat Attal pe postul de radio Europe 1.
Atitudinea acestor țări "frânează eficacitatea repatrierii efective" după emiterea ordinelor de părăsire a teritoriului francez (OQTF), a deplâns responsabilul guvernamental.
„A avut loc un dialog, apoi au fost amenințări; astăzi aceste amenințări sunt puse în practică", a adăugat Attal.
El a amintit de vizitele efectuate în cele trei țări în legătură cu această problemă de premierul Jean Castex și de membri ai guvernului, inclusiv ministrul de interne, precum de întâlnirile cu ambasadori ai țărilor respective, subliniind că "atunci când lucrurile nu se mișcă, trebuie să aplicăm regulile".
Întrebat dacă este vorba de o măsură temporară sau perenă, purtătorul de cuvânt a menționat că ea a fost decisă "acum câteva săptămâni" și „va fi pusă în executare" pentru a "determina țările în cauză să-și schimbe politica și să accepte eliberarea permiselor consulare".
„Am dori ca reacția să fie una de creștere a cooperării cu Franța pentru a putea aplica regulile privind migrația", a insistat Attal.
Ca reacție la acest anunț, președintele interimar al formațiunii Adunarea națională (RN, Rassemblement national - fostul Front național, extremă dreapta), Jordan Bardella, a comentat pe postul France Inter că președintele Emmanuel Macron nu a reușit, așa cum a promis în campania electorală din 2017, să ajungă la un nivel de "100% de executare a OQTF.
Candidata RN la prezidențialele din primăvara viitoare, Marine Le Pen, urma să prezinte marți după-amiaza un proiect de referendum cu privire la imigrație.