Migranți la granița dintre Belarus și Polonia: ONU cere încetarea utilizării persoanelor vulnerabile în scopuri politice

  • 09 Noiembrie 2021 14:39
Migranți la granița dintre Belarus și Polonia: ONU cere încetarea utilizării persoanelor vulnerabile în scopuri politice

Agenția ONU pentru refugiați (Înaltul Comisariat al ONU pentru refugiați, UNHCR) și-a exprimat preocuparea, marți, în legătură cu situația sutelor de migranți de la granița dintre Belarus și Polonia și a cerut încetarea utilizării persoanelor vulnerabile în scopuri politice, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

"Suntem foarte îngrijorați de scenele pe care le vedem la granița dintre Belarus și Polonia", a afirmat purtătoarea de cuvânt a UNHCR, Shabia Mantoo, în cadrul unei conferințe de presă.

Ea a menționat că UNHCR este preocupată în mod special de soarta femeilor și copiilor din regiune. 

"Am spus în mod repetat că folosirea refugiaților, a solicitanților de azil și a migranților în scopuri politice este inacceptabilă și trebuie să înceteze", a insistat purtătoarea de cuvânt.

Luni, Polonia a blocat o tentativă de trecere în masă a frontierei sale de către sute de migranți dinspre Belarus, majoritatea dintre ei proveniți din Orientul Mijlociu, în condițiile în care Uniunea Europeană îl acuză pe președintele belarus Aleksandr Lukașenko de orchestrarea unei creșteri masive a sosirilor de migranți la frontiera dintre Belarus, pe de o parte, și Polonia, Lituania și Letonia, pe de altă parte. 

Această creștere a avut loc în urma adoptării de către Bruxelles a unor sancțiuni împotriva Belarusului după abuzurile contra drepturilor omului și alegerile prezidențiale din august anul trecut, contestate vehement de opoziția belarusă și de Occident.

Imagini video postate pe social media arată sute de migranți care merg spre frontiera belaruso-poloneză, în apropierea satului Kuznica, unii dinspre ei încercând să treacă de gardul din sârmă ghimpată folosind diverse unelte.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
7,74
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
-1
Thu
-0
Arhivă Radio Chișinău