Microbuzele donate de România, nu au ajuns în Transnistria
-
01 Aprilie 2015 19:06
Europarlamentarul Siegfried Mureșan a adresat o scrisoare prim-ministrului Chiril Gaburici prin care solicită clarificarea situației privind microbuzele destinate școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană.
Acestea nu au fost livrate până în acest moment. Este vorba despre 3 microbuze din cele 100 donate Moldovei în 2014 de către Guvernul României, transmite IPN.
„Consider că situația tinerilor care studiază în instituțiile de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană este în continuare dificilă. Dat fiind că numărul instituțiilor și distribuția geografică a acestora sunt limitate, foarte mulți elevi sunt nevoiți să parcurgă distanțe considerabile pentru a participa la cursuri. De aceea, livrarea și punerea în funcțiune a acestor microbuze este deosebit de importantă. Vă solicit respectuos, clarificarea acestei situații, astfel încât să putem soluționa, inclusiv cu sprijinul meu personal, în cel mai scurt timp posibil, această situație”, se menționează în scrisoarea oficialului european.
Europarlamentarul reamintește faptul că în ultima Rezoluție a Parlamentului European privind situația din regiunea transnistreană, adoptată în februarie 2014, legislativul european a atras atenția asupra problemelor cotidiene legate de transport pe care le întâmpină elevii din regiune. De aceea, soluționarea cât mai rapidă a acestei probleme, în viziunea deputatului european, este o chestiune care ține de respectarea unui drept fundamental: dreptul la educație în limba maternă.
„Implicarea dumneavoastră directă în soluționarea situației ar constitui un semnal clar pentru părinții și elevii din regiune, dar și pentru așa-numitele autorități de la Tiraspol, că Guvernul Republicii Moldova acordă o deosebită importanță respectării dreptului la educație, în acord cu angajamentele asumate în contextul implementării Acordului de Asociere UE-Republica Moldova”, mai menționează Siegfried Mureșan.