Metroul din Moscova va începe să pregătească și femei pentru postul de conductor

  • 14 Decembrie 2019 08:30
Metroul din Moscova va începe să pregătească și femei pentru postul de conductor

Rețeaua de metrou din Moscova va începe anul viitor să pregătească și femei pentru postul de conductor de metrou, acestea urmând să revină la comanda garniturilor de metrou pentru prima dată de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, transmite AFP, preluat de Agerpres.

"Primul grup de femei care se vor pregăti pentru postul de conductor de metrou a fost format", a anunțat vineri Primăria capitalei Rusiei într-un comunicat, precizând că în luna februarie a anului următor vor începe și cursurile de pregătire.

În Rusia doar bărbații puteau fi conductori de metrou deoarece această profesie a fost mult timp inclusă de autorități pe lista ocupațiilor dăunătoare pentru sănătatea femeilor. Însă această justificare a fost considerată drept una ipocrită deoarece la metroul din Moscova lucrează numeroase femei în poziții de casier și tehnician de suprafață, cu salarii mult mai mici decât cele ale conductorilor de metrou.

În luna septembrie a acestui an, Ministerul Muncii din Rusia a anunțat că a revizuit lista de ocupații interzise femeilor, care a fost redusă de la 456 până la aproximativ 100, iar revizuirea ar urma să se aplice începând din 2021.

Actuala listă a profesiilor rezervată exclusiv bărbaților datează din 2000 și interzice femeilor să exercite orice meserie care implică ridicarea de obiecte grele dar și să conducă un autobuz, să fie marinar, parașutist sau mecanic auto.

În comunicatul de presă al primăriei Moscovei se subliniază că femeile au ocupat poziții de conductor de metrou în timpul celui de-al doilea război mondial, când ele au preluat multe din ocupațiile tradiționale ale bărbaților.

Având în vedere că durata cursurilor de pregătire este de un an, abia în 2021 metroul din Moscova va avea primele femei conductor de metrou.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:97 %
Vint:3,6 m/s
Wed
5
Thu
5
Fri
5
Sat
7
Sun
8
Arhivă Radio Chișinău