Metode naturale prin care putem evita virozele

  • 29 Septembrie 2015 11:12
Metode naturale prin care putem evita virozele

Perioada tranzitorie dintre vară și toamnă aduce cu sine, pe lângă variațiile de temperatură, o serie de viruși care atacă sistemul imunitar.

Aceasta este perioada în care răcelile și gripele își fac apariția și ne dau bătăi de cap.

Copiii sunt, din păcate, cei mai expuși, pentru că sistemul lor imunitar este insuficient dezvoltat, iar contactul cu viruși noi îi găsește nepregătiți, din punct de vedere imunologic. Perioada coincide cu intrarea celor mici în colectivitate, lucru care amplifică răspândirea virozelor.

Este foarte important de știut că răcelile și virozele sunt inevitabile. Doar trecând prin experiența bolii, sistemul imunitar dezvoltă capacitatea de a reacționa, ulterior, la atacuri virale asemănătoase și la atacuri virale, în general. Medicii afirmă că este normal să ne confruntăm cu virozele ( în cazul copiilor este vorba de 6-8 viroze pe an ), pentru că în acest fel ne dezvoltăm imunitatea. Fără aceste episoade virale, anticorpii nu se formează. Fiecare episod viral lasă o amprentă în sistemul imunologic, dar mai ales învață organismul să reacționeze.

Virozele sunt boli infecțioase provocate de viruși de intensitate medie. Manifestările pot fi diverse, mai ales că în fiecare an apar noi tulpini de virus. Cele mai răspândite sunt virozele respiratorii. Apar mai ales în sezonul rece, favorizate de frig, umezeală, variații mari de temperatură de la interior la exterior și sensibilitatea căilor respiratorii superioare.
Virozele se manifestă printr-o stare generală proastă, dureri de cap ușoare, rinoree, durere în gât, dureri musculare și articulare, febră. E de ajuns un simplu strănut sau contact apropiat cu o persoană bolnavă ca să iei o viroză.
Peste 90% dintre virozele respiratorii nu răspund la tratamentele cu antibiotic, acestea fiind indicate numai dacă virusul provoacă o suprainfecție, cum ar fi o sinuzita acută sau o tuse productivă.

Cum creștem imunitatea?

Cu cât consumăm mai multe fructe și legume, cât mai apropiate de starea lor naturală, cu atât mai mult reușim să creștem imunitatea organismului, asigurând astfel protecția împtriva virușilor. Morcovii, fasolea verde, portocalele, bananele, merele, fructele de pădure, gutuile, cireșele și toate fructele și legumele de sezon trebuie să facă parte din alimentație. Fitonutrienții pe care toate acestea le contin cresc producția de globule albe și interferon, un anticorp care îmbracă suprafața celulelor, blocând astfel virușii.

Pe lângă o alimentație bogată în nutrienți, este necesar să luăm în calcul câțiva factori externi, care pot favoriza răspândirea virușilor.
Iată câteva măsuri pe care trebuie să le iei pentru a preveni virozele:

1. Spală-te pe mâini de câte ori ai ocazia.
2. Odihnește-te suficient și mănâncă sănătos pentru a-ți întări imunitatea.
3. Consumă alimente ușoare, cât mai naturale. Organismul trebuie să-și concentreze forțele pentru a lupta împotriva virușilor, nu să digere mâncarea.
4. Păstrează camera caldă, dar nu o supraîncălzi. Dacă aerul este uscat, folosește un vaporizator. Reduce congestia nazală și atenuează tusea.
5. Evită alcoolul, ccofeina și fumatul. Toate trei contribuie la deshidratarea corpului și, prin urmare, la agravarea simptomelor.
6. Bea cât mai multe lichide. Apa, sucurile naturale, ceaiurile calde cu miere și lămâie sunt recomandate pentru o hidratare eficientă.

Alte tratamente naturale în caz de viroze:

1. Infuzia din flori de tei.
Este un bun antiinflamator al căilor respiratorii superioare. De asemenea, are efect emolient și expectorant. Se prepară dintr-o lingură de flori uscate la 150 ml de apă fiartă. Adaugă miere și câteva picături de lămâie.
2. Ceai din frunze de pătlagină și muguri de pin.
Este antiseptic și ajută la decongestionarea căilor respiratorii.
3. Ceaiul de urzică, rădăcină de iarbă mare și ciuboțica-cucului.
Calmează tusea și te ajută să expectorezi mai ușor. Bea câte două- trei căni pe zi, îndulcit cu miere de albine.
4. Sucul din ceapă.
Se consumă zilnic două-trei linguri de suc obținut din ceapă coaptă la cuptor. Are efect calmant și expectorant.
5. Pastă din rădăcină de hrean.
Se prepară din rădăcină de hrean rasă, amestecată cu miere, în cantități egale. Are efect de tonifiere generală a organismului și protejare împotriva virozelor.
6. Aloe vera cu miere.
Se amestecă 2 linguri de praf de aloe cu 2 linguri de miere. Consumă pasta obținută pe parcursul unei zile și continuă tratamentul timp de 3-4 săptămâni. O altă variantă este tinctura de aloe. Se prepară din 50 g de praf de aloe care se pune la macerat în 250 ml de alcool de 70 de grade, timp de 15 zile. Agită sticla de câteva ori pe zi în acest interval. Filtrează tinctura și păstreaz-o la rece, în sticluțe mici. Ia 10 picături, de 3 ori pe zi, timp de o lună. După o pauză de 30 de zile, poți repeta tratamentul.

Sursa: antenasatelor.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
15,52
Cer senin
Umiditate:42 %
Vint:5,14 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
18
Wed
12
Thu
10
Arhivă Radio Chișinău