Meteorologii anunță o creștere considerabilă a temperaturilor
-
25 Martie 2020 20:15
De mâine, vremea se încălzește considerabil. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, dacă astăzi mercurul din termometre a urcat până la 7 grade Celsius, mâine termometrele vor arăta 15 grade pe timp de zi.
Șeful Centrului de Prognoze Meteorologice, Ghennadii Roșca, a precizat pentru IPN că, pâna acum, țara a fost sub influența unor mase de aer rece din Arctica, respectiv temperaturile au scăzut. Noaptea au fost temperaturi negative, iar pe timp de zi maximele ajungeau până la 7 grade Celsius, potrivit sursei citate.
Odată cu ieșirea de sub influența maselor de aer rece, teritoriul țării va intra sub influența maselor de aer cald, deja din parea de sus a continentului. Respectiv, temperaturile vor crește. Vremea caldă se va menține până pe 31 martie, după care temperaturile vor scădea din nou, din cauza unui front atmosferic care va aduce și precipitații, precizează Ghennadii Roșca.
Șeful Centrului de Prognoze Meteorologice menționează că pentru această perioadă este firesc ca diferența dintre temperaturile de zi și noapte să fie mare. „În acest moment, ar trebui să avem tempreraturi pe timp de noapte între minus 1 și plus 2 grade, iar pe timp de zi maxime pâna la plus 10 grade Celsius”, a remarcat Ghennadii Roșca.