Mesajul vicepremierului Nicu Popescu cu ocazia împlinirii a 9 ani de la instituirea regimului liberalizat de vize cu UE
-
28 Aprilie 2023 10:11

Cu ocazia marcării unui moment deosebit de important în relația noastră cu partenerii europeni - împlinirea a nouă ani de la instituirea regimului liberalizat de vize cu UE, șeful diplomației Republicii Moldova a venit cu următorul mesaj:
„În această perioadă de timp, peste 2.4 milioane de moldoveni au călătorit în spațiul european, având oportunitatea de a-și întâlni prietenii și familiile sau a vizita locurile turistice din țările respective. Totodată, regimul liberalizat de vize a oferit oportunități noi pentru schimbul de experiență, cunoaștere și dezvoltare personală și a consolidat legăturile interumane, culturale și sociale dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.
Liberalizarea regimului de vize cu UE a fost unul dintre pașii importanți în direcția aderării la UE. În continuare, rămânem ferm angajați în procesul de reforme și modernizare a Republicii Moldova, pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă, astfel încât țara noastră să devină membru cu drepturi depline a UE într-un termen cât mai restrâns”, se arată în comunicatul MAEIE.