Mesajul raportorului Parlamentului European pentru R.Moldova, Dragoș Tudorache, după cel de-al doilea tur de scrutin al prezidențialelor
-
15 Noiembrie 2020 23:51
Raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova, Dragoș Tudorache, a transmis un mesaj după cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. El a scris pe pagina sa de pe o rețea de socializare că victoria Maiei Sandu, potrivit rezultatelor preliminare, înseamnă de fapt, „o Moldovă fără corupție, fară hoți protejați de lege și politicieni, fără impostură și incompetență”.
El a subliniat că există multe reforme necesare de făcut în Republica Moldova și că cetățenii au nevoie mare de aceste schimbări. De asemenea, Dragoș Tudorache a opinat că misiunea Maiei Sandu va fi una dificilă, însă dacă va reuși, va aduce Republica Moldova la nivel valoric alături de UE.
„Lupta anticorupție, reformele instituționale, refacerea administrației publice, creșterea schimburilor economice cu țările europene, respectarea principiilor democratice sunt fiecare în sine un munte uriaș de urcat. Și, mai mult decât atât, timpul nu mai are răbdare, iar cetățenii Republicii Moldova au nevoie de toate acestea pentru a-și recăpăta încrederea în viitorul țării lor. Misiunea Maiei Sandu este într-adevăr istorică, dificilă, dar și transformatoare pentru societate. Dacă această transformare reușește, dacă această misiune e de succes, Maia Sandu poate fi cea care aduce Republica Moldova la nivel valoric alături de Uniunea Europeană”.
Europarlamentarul a vorbit despre similitudinile cu România și a spus că și în cazul Republicii Moldova, Uniunea Europeană este șansa Chișinăului de a merge înainte. Dragoș Tudorache a mai scris Maia Sandu va beneficia de susținere, inclusiv prin oferirea experienței României în parcursul european.