Șefa statului a subliniat că marcăm un capitol nou al istoriei noastre: obiectivul aderării la UE este consemnat în Constituția Republicii Moldova.
„În ciuda propagandei anti-UE și a tentativelor Kremlinului de a ne întoarce din drum, moldovenii au arătat lumii întregi că valorile europene sunt și valorile noastre. Aceasta este o victorie a democrației, o victorie a tuturor moldovenilor care aleg zilnic pacea, stabilitatea și libertatea. Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, cetățenii au luat o decizie într-un referendum constituțional și această decizie a devenit parte a legii supreme. Și nu o oarecare decizie, ci una despre viitorul nostru, al copiilor noștri. Această decizie ne arată unde vrem să ajungem, dar și cât de mult suntem dispuși să muncim pentru asta”, a spus Maia Sandu.
Totodată, președinta a trecut în revistă realizările pe care țara noastră le-a întreprins în ultimii doi ani.
„Progresul nostru este recunoscut de Uniunea Europeană. Instituțiile noastre s-au prezentat exemplar în procesul de screening, iar raportul Comisiei Europene privind extinderea confirmă progrese în 31 din 33 capitole: progres îmbunătățit în 8 capitole și pregătire mai bună pe 5 capitole. În ultimii doi ani, viteza noastră a fost mai mare decât în cazul altor țări candidate, chiar dacă am pornit de la o bază mai modestă”, a mai declarat Sandu.
În domeniul justiției, președinta a declarat că „Marea curățenie” este aproape de final. „Acum, urmează să atragem tineri în sistem pentru a-l capacita”.
Legat de sectorul energetic, oficiala a subliniat faptul că R. Moldova a reușit să rupă dependența de o singură sursă, „iar sectorul nostru energetic respectă standardele europene”.
Sandu a menționat că în următoarele luni și ani, prioritățile R. Molodva se concentrează pe trei domenii-cheie: justiție, economie și securitate.
„Reforma justiției va fi finalizată iar lupta împotriva corupției accelerată. Așa cum ziceam, urmează să atragem tineri în sistem pentru a-l moderniza și a-l face mai puternic. Totodată vom accelera lupta împotriva corupției politice, electorale, astfel încât în țara noastră să decidă cetățenii, nu banii murdari. Justiția curată și instituțiile puternice sunt cel mai bun scut împotriva destabilizării externe.
Economia necesită investiții, inclusiv în infrastructură, iar producătorii au nevoie de un acces mai mare pe piețele mari și stabile. Aceste lucruri le vom face cu sprijinul și cu fondurile Uniunii Europene.
Securitatea. Vom continua să investim în securitatea statului pentru a construi un sistem rezilient. Vom participa la inițiativele și programele UE care au ca scop integrarea în domeniul securității pentru a servi mai bine interesul cetățenilor”, a menționat președinta Maia Sandu.