Mesajul premierului Leancă pentru Victor Ponta: ”Viața merge înainte”

  • 18 Noiembrie 2014 07:21
Mesajul premierului Leancă pentru Victor Ponta: ”Viața merge înainte”

Premierul Iurie Leancă i-a transmis felicitări și i-a urat succes lui Klaus Iohannis în urma alegerii sale în funcția de președinte al României.

În același timp, a ținut să-i mulțumească lui Victor Ponta, pe care l-a susținut în alegerile prezidențiale, pentru ceea ce a făcut pentru Republica Moldova, scrie Agerpres.ro.

 

''I-am transmis felicitări (președintelui ales al României). I-am dorit succes. Am felicitat și cetățenii români pentru că au participat atât de activ în alegeri, demonstrând o atitudine civică exemplară. Am menționat că avem o agendă plină. Am reușit până acum să lansăm mai multe proiecte comune care trebuie finalizate, astfel încât, atât el, cât și următoarea guvernare care va veni la Chișinău, să le poată duce la bun sfârșit: atât proiectele ce țin de interconexiunea energetică, cât și cele ce țin de construcția de poduri peste Prut, de proiecte educaționale, investiții în economie'', a afirmat Iurie Leancă într-un interviu pentru Ziarul de Gardă.

În același interviu, Iurie Leancă a ținut să-i mulțumească omologului său român Victor Ponta pentru tot ceea ce a făcut pentru Republica Moldova, încercând să-l și încurajeze după pierderea suferită în scrutinul de duminică. ''I-am zis că viața merge mai departe, deși alegerile sunt importante. E un băiat tânăr'', a declarat Leancă.

Legat de faptul că a susținut un candidat diferit de cel pe care l-a sprijinit formațiunea pe care o reprezintă (Partidul Liberal Democrat), premierul Iurie Leancă a argumentat că în această privință a ținut cont de interesele Republicii Moldova.

''Atunci când ești prim-ministru și nu ești și președinte de partid, apar situații în care nu ai neapărat un punct de vedere comun. Eu, bineînțeles, sunt membru responsabil al partidului, dar, ca prim-ministru, am avut obiectivul să mă axez și pe interesele naționale ale Republicii Moldova. Iar acest interes, pe care l-aș defini și ca pragmatism, nu doar prin prisma relațiilor de prietenie, m-a făcut să nu pot să ignor atitudinea deosebită a lui Victor Ponta'', a declarat Iurie Leancă în același interviu pentru Ziarul de Gardă de la Chișinău.

Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a obținut în Republica Moldova 78,59% din voturile exprimate, în timp ce Victor Ponta a fost creditat cu 21,41% din sufragii, informează Unimedia.info.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
9,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău