Merkel și Macron cer din nou Londrei concesii în problema facturii Brexitului pentru a avansa în negocieri
-
20 Octombrie 2017 16:50
Cancelarul german Angela Merkel a declarat vineri, la încheierea Consiliului European de toamnă, că problema soluționării financiare a ieșirii Marii Britanii din UE este esențială pentru a intra în următoarea fază a negocierilor cerută de Londra, respectiv discuțiile despre un viitor acord comercial între UE și Marea Britanie pentru perioada post-Brexit, scrie Agerpres.
"Sperăm că până în decembrie vor fi suficiente evoluții pentru a putea începe faza a doua, dar aceasta depinde de măsura în care Marea Britanie va face suficiente progrese astfel încât să putem spune că s-a făcut suficient în privința temelor din prima fază", astfel a reiterat Merkel condițiile pe care UE le pune Marii Britanii pentru a începe negocierea relațiilor post-Brexit, condiții neacceptate de Theresa May, care în declarația dată tot la finalul summitului a susținut contrariul, și anume că soluționarea financiară a Brexitului va face parte dintr-un 'acord final' ce va include și viitoarea relație cu UE.
Angela Merkel a fost susținută și de președintele Franței, Emmanuel Macron, care a apreciat că încă 'suntem departe în chestiunea angajamentelor financiare', considerând și el că Marea Britanie este cea care trebuie să facă 'un efort important' la acest capitol, recunoscând totuși 'bunăvoința britanică evidentă' în ultimele săptămâni în negocierea Brexitului.
În cele cinci runde de negocieri deja desfășurate nu s-au înregistrat progrese majore, pentru că Uniunea Europeană refuză să discute despre un viitor acord comercial sau despre o perioadă de tranziție înainte să fie stabilite condițiile separării Marii Britanii de UE, în special 'factura' Brexitului (angajamentele financiare asumate de Londra ca membru al UE, evaluate neoficial de surse europene la 60-100 de miliarde de euro), drepturile cetățenilor comunitari în Marea Britanie și situația frontierei dintre Republica Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord, Londra insistând în schimb că aceste două negocieri trebuie purtate în paralel și acuzând UE că dă dovadă de inflexibilitate.