Meniul model pentru grădinițele din capitală urmează să fie revizuit

  • 15 Noiembrie 2021 11:34
Meniul model pentru grădinițele din capitală urmează să fie revizuit

Meniul model, care în prezent se aplică în grădinițele din municipiul Chișinău, urmează să fie revizuit. Cu un demers în acest sens a venit primarul capitalei, Ion Ceban. Potrivit edilului, astăzi meniul conține produse pe care preșcolarii nu le mănâncă, transmite IPN.

Edilul a precizat că este vorba despre meniul aplicat în perioada toamnă-iarnă. „Mai multe persoane, asociații de părinți au solicitat introducerea în meniurile zilnice ale copiilor mai mult fructe și legume, printre care broccoli, conopidă etc. Dar în practică s-a demonstrat că cei mici, de fapt, nu sunt învățați să consume aceste produse și pur și simplu nu le mănâncă. Această mâncare ajunge să fie cumpărată, pe alocuri fiind și destul de scumpă, este pregătită și nu este consumată”, susține Ion Ceban.

Andrei Pavaloi, șef adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, a precizat că, în prezent, meniul copiilor din grădinițe este alcătuit din patru mese – două principale și două gustări. Potrivit lui, pe parcurs, odată cu aprobarea noilor prevederi, a scăzut considerabil cantitatea de cartofi, a scăzut cantitatea de zahăr, crupe, unt și alte produse, care anterior erau preferate de copii. În același timp, s-a majorat cantitate zilnică de legume, în special crudități. Responsabilul a mai spus că, din informațiile livrate de directorii de grădinițe, aceste legume sunt consumate destul de greu de către copii.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
1,63
Cer fragmentat
Umiditate:70 %
Vint:4,63 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău