L-am vizitat acasă pe Constantin Aramă, cu care am discut despre momentele cele mai tensionate de pe câmpul de luptă, despre curajul camarazilor și ajutorul localnicilor. Despre dureroasa trădare, cedarea unor localități, apărate cu sânge. Modest, veteranul de război povestește cu însuflețire despre eroismul camarazilor săi, este mai trist când vine vorba de indiferența autorităților, care „nu sună măcar de sărbători”. Cu mult drag își amintește de copilăria petrecută alături de rude, verișori, bunei. Acestea l-au format și îi mențin coloana vertebrală, de aici începe dragostea de Patrie, consideră Constantin Aramă.

„La război am ajuns la vârsta de 32 de ani. Îmi amintesc că ne-au încărcat chiar de la uzină, la ora 11 și drept pe poziții ne-au dus. Lucram la uzina de pompe submersibile din Chișinău. Eram 20 de băieți, ne-au luat ca specialiști în artilerie. Mai întâi ne-au dus la Ungheni, dar apoi am mers tocmai la Cahul, unde au găsit tunurile cu calibrul potrivit, la brigada a doua motorizată. Au găsit șase tunuri anti-tanc și am format o bateriei de tunuri anti-tanc. Eu am făcut armată sovietică în Germania. Cu mine erau vreo patru băieți din sectorul centru,  toți artileriști, care au făcut serviciul militar în Afganistan. Undeva băieții au postat artileria noastră și tancul doborât... Se ridica deasupra, trăgea unde erau puștile noastre, apoi se dădea înapoi în blindaj. Și nu puteam să-l ochim. Pe urmă s-a găsit unul mai tinerel,  s-a dus, chipurile era din localnicii de acolo și pe deasupra le-a aruncat o „limoncă”. Era din rezerviști, după serviciul militar. Și generalul Petrică îi zice: „N-am nici o medalie, ce să-ți dau?” Și și-a scos ceasul de pe mâna și i l-a dat ca pe o decorație”, povestește cu mândrie Constantin Aramă despre isprava camaradului său.

Propria sa dramă începe cu o contuzie severă, pe câmpul de luptă. În urma traumei și-a pierdut capacitatea de muncă, iar cu timpul, situația s-a agravat. Astăzi se poate mișca cu greu. Diagnosticul părea la acel moment atât de grav, încât nu s-au găsit medici care „să-și ia responsabilitatea” pentru o intervenție chirurgicală, care, poate, și astăzi ar putea să schimbe soarta veteranului... Este recunoscător unor oameni mărinimoși care îl vizitează - aceștia sunt foștii săi camarazi de război. În urma unor postări pe rețelele de socializare, cei care au aflat de situația lui, i-au donat un cărucior, l-au ajutat să beneficieze de tratamente sanatoriale. Paradoxal, dar asistența socială, instituțiile de stat nu-i calcă pragul, nu-l sună, cel puțin de sărbători. 

„Eram la Cimișlia, am trăit un timp acolo - mă rog, casa părintească, n-aveam cui o lăsa. Știau că sunt acolo și nici asistența asta socială, sau cineva, nimeni niciodată nu a trecut... Mă rog, de la primărie, de pe undeva, deși știau că sunt acolo... Iată lui Serghei Prisăcariu, îi mulțumim. Se construia o biserică și băieții ăștia ne aduceau în toată ziua mâncare, un prânz cald. Voluntarii. Făceau mâncare la lucrătorii de acolo, care construiau o biserică la Mitropolia Basarabiei, pe teritoriul Cimișliei. Deci, tot oamenii simpli”, povestește veteranul de război.

Constantin Aramă, asemenea adevăraților bărbați, apărători ai țării, nu vorbește emfatic despre dragostea de Patrie. Dar ea se citește pe chipul său, în bucuria cu care își amintește despre locurile natale, despre bunei, verișori cu care a copilărit împreună.

„Bunelul a avut  șapte feciori. Toți trăiau pe o stradă. Eram mulți verișori. Ne adunam cu toții și bunelul ne instruia. El a făcut serviciu militar în Armata Română. Și de se întâmpla să ne vadă cu cravata pionerească la gât, ne mustra zdravăn... Noi o scoteam înainte de a trece podul, când eram încă departe de poarta bunelului... Din cei șapte, doi feciori i-au luat la război, în 1942, sovieticii. În 1945, l-au arestat pe el și l-au dus în lagăr, în Siberia. A stat cinci ani - i-au dat mai mulți, dar l-au eliberat înainte de termen. Platon îl chema, Platon Aramă…”, povestește Constantin Aramă.

Alături de colegii săi, care îl vizitează mai des, Sergiu Tătaru de la Asociația „Tiras-Tighina” și Oleg Cucer, președintele asociației Mișcarea Patriotică „Veteranul”, cu care l-am vizitat la domiciliu, privim petele de pe tavanul care a fost inundat, odată cu mansardarea blocului.

Atunci, conform contractului, compania de construcție urma să facă reparații în apartamentele de la ultimele etaje. Din păcate, angajamentele n-au fost respectate, nimeni de la conducere a municipiului nu-i calcă pragul nici cu alte ocazii.

Doar protectorul casei, de pe icoana din colț, îi veghează liniștea. E posibil ca tot el să aducă și oamenii necesari, pentru a-i da o mână de ajutor. Dacă primăria și alte instituții ale statului n-o pot face...

Mai multe detalii aflați din interviul cu veteranul războiului din 1992 Constantin Aramă, invalid de gradul I, din Chișinău, accesând file-ul audio de pe această pagină.