Invitatul mărturisește că fiind într-un cătun din adâncul pădurilor siberiene, în inocența lor copilărească, el și frații săi mai mici nu conștientizau precaritatea și tragismul situației, de care părinții încercau să-i protejeze prin dragostea și atitudinea lor.

“Parcă părea așa un mediu plăcut într-un fel pentru mine, ceea ce nu era pentru mama și nu era pentru tata. Eu de acum mă acomodasem, atunci când mi-am conștientizat existența mea. Până la vârsta de 4 ani, spun savanții, copilul nu-și amintește despre sine - nu se știe de ce, el uită toate astea. Dar unele lucruri, care mi s-au întâmplat și până la 4 ani, iată, eu le țin minte. De exemplu, mă țin minte în brațele mamei. Un sicriu mai lung și un sicriu mai scurt. Această imagine tot îmi revenea în fața ochilor și a întrebat-o într-o zi pe mama - de unde s-a luat această imagine, de unde o țin eu minte? Și ea mi-a zis că în primul an, când am sosit acolo în Siberia, a murit un consătean de al nostru și fiul lui, cu care eu mă jucam Și iată de ce s-a imprimat - mi-am văzut prietenul meu de joacă, mort și asta m-a marcat”, a spus Nicolae Negru.

În cartea sa, scriitorul Nicolae Negru relatează și despre evenimente ce au avut loc în perioada studenției sale la Politehnică. Împreună cu un grup de colegi au întreprins mai multe acțiuni de promovare a istoriei neamului, pentru care au fost luați în vizorul KGB-ului. Nicolae Negru relatează despre personalități din acea vreme, precum Sergiu Rădăuțeanu, fost rector al Politehnicii, ș.a., care au încercat să apere interesele naționale, să promoveze cadrele naționale, studiile în limba băștinașilor:

“Eu nu mi-am afișat, nu am scris în biografia mea că am fost deportat și pe urmă am concluzionat că am procedat corect, fiindcă în 1970 au fost excluși, au fost dați afară, în urma epurării, de la politehnică, în jur de 30 de persoane. Norocul nostru că nu exista internet. Mai greu ne puteau depista. Dacă ai scris în biografie, e gata, te vedeau, dar dacă n-ai scris... Eu nu scriam minciuni, dar scriam că am absolvit școala din Ciutulești, ceea ce era adevărat, dar nu scriam unde am început studiile - în cătunul Zimovskoe, din Siberia... Și apropo, lui Sergiu Rădăuțanu, asta i s-a incriminat - că a ascuns, că nu a spus cine a fost tatăl lui. Și eu tot nu scriam cine a fost tatăl meu. Că atunci când erai angajat la serviciu trebuia să scrii dacă cineva din părinți, sau alte rude, au luptat în armate străine. Tatăl meu a fost în armata română. Desigur că eu nu scriam. Era un risc, dar riscul era mai mare atunci când te ridicai mai sus pe scara ierarhică. Atunci ei verificau dacă aveai voie să intri în partidul comunist. Eu n-am avut asemenea dorințe”, povestește Nicolae Negru.

Cartea de memorii “O progenitură dușmană” a lui N. Negru, distinsă recent cu premiul Juriului Uniunii Scriitorilor, a fost inclusă în programul de lectură “Chișinăul citește” al Bibliotecii Municipale “B. P. Hașdeu”, la filialele căreia au loc zeci de întâlniri cu cititorii. Copiii află din această carte și din întâlnirile cu autorul realități tragice despre  istoria Basarabiei, parte a istoriei României,  fac cunoștință cu trecutul nu din cifre istorice seci, ci din trăirile și experiențele unor oameni vii.

Mai multe detalii aflați din cele relatate de invitatul emisiunii “Memorial Basarabean”, scriitorul, publicistul, jurnalistul Nicolae Negru. Puteți audia înregistrarea, accesând file-ul audio de pe această pagină.